Deputaţii au amânat cu două săptămâni legea conversiei creditelor. Zamfir pregăteşte un amendament nou

Camera Deputaților a amânat dezbaterea Legii conversiei creditelor din franci elvețieni în lei sau euro, a anunțat deputatul PNL, Daniel Zamfir. În câteva zile deputatul se angajează ca împreună cu asociațiile de protecție a consumatorilor să depună amendamentul potrivit, care să convină și împrumutaților și băncilor. Zamfir precizează că felul în care legea a ieșit de la Senat era mai dezavantajos decât oferta băncilor pentru clienții cu credite în franci elvețieni.
Economica.net - mar, 26 apr. 2016, 10:43
Deputaţii au amânat cu două săptămâni legea conversiei creditelor. Zamfir pregăteşte un amendament nou

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avut pe agenda din 26 aprilie o dezbatere privind o lege a conversiei creditelor în valută pentru persoane fizice. Avocatul Gheorghe Piperea, unul dintre susţinătorii legii, susţine că varianta corectă a legii, vehiculată şi de preambulul Directivei 17/2014, este aceea a îngheţării cursului la nivelul celui din data încheierii contractului, eventual corectat cu o variaţie de maxim 20%.

Daniel Zamfir explică faptul că modul în care a ajuns proiectul de lege de la Senat la Cameră  este mai rău decât ofertele făcute la ora actuală de băncile comerciale pentru conversia creditelor în franci elvețieni. “Actuala formă a legii se referă la conversia creditelor la cursul zilei, ceea ce nu ajută cu nimic clientul cu probleme, și chiar este o ofertă mai rea decât cea soluţia oferită de băncile comerciale care au început deja să facă o conversie a creditelor în franci elvețieni. Ori asta nu rezolvă situația. De aceea pentru că am fost rugat, voi pregăti împreună cu domnul Piperea și cu reprezentanții ANPC un amendament care să permită conversia creditelor în condiții avantajoase și pentru debitor și pentru bancă“, a declarat Daniel Zamfir.

Acesta a precizat că amânarea cu două săptămâni a discuțiilor la Legea Conversiei era foarte necesară pentru a armoniza atât punctele de vedere ale asociațiilor de protecție a consumatorilor cât și cele două proiecte de legi ale conversiei care sunt acum în dezbatere la Parlament.

Unul dintre proiecte spune că băncile comerciale vor putea să convertească creditele în valută în lei, să taie 15% din principalul clientului a clientului, iar Fondul de Garantare a Creditelor, adică statul, va garanta jumătate din creditul convertit, potrivit unui proiect de lege iniţiat de Ministerul Finanţelor şi depus la Parlament. Condiţiile pentru debitor sunt ca respectiva valută să se fi apreciat cu cel puţin 50% faţă de leu, iar gradul de îndatorare al debitorului să fi ajuns la cel puţin 60%. De asemenea, pentru a beneficia de această schemă de sprijin, împrumutatul nu trebuie să aibă datorii către bancă mai vechi de 30 de zile. Programul este benevol, atât pentru beneficiari cât şi pentru bănci, iar valoarea totală a garanţiilor emise de bănci se ridică la un miliard de lei.

Celălalt proiect a fost inițiat de deputatul PSD Ana Birchall și prevede în general un discount de 20% din soldul creditului.

Te-ar mai putea interesa și
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile palestiniene de a ajunge la audienţă prin intermediul acestei reţele......
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...
Ford schimbă  șeful calității, după un an catastrofal
Ford schimbă șeful calității, după un an catastrofal
Ford Motor numește un nou șef de calitate, a confirmat compania miercuri, în timp ce producătorul auto lucrează pentru ...