Deputații au decis: Șefii peste pensiile și asigurările românilor, mai greu de terfelit în instanță. Diurnele lor, stabilite prin lege

13 10. 2020
388927_81670300

În cazul pieței asigurărilor, de exemplu, două dintre societățile sancționate au formulat plângeri inclusiv către Parlament și Președinție, au intentat procese în civil și, conform unor surse, chiar au depus plângeri penale împotriva celor care au desfășurat acțiunile de control. În aceste condiții, echipele de control ajung să fie timorate și posibil chiar să trateze cu rezervă acțiunile pe care le desfășoară, în condițiile în care nu li se oferă protecție nici prin lege și nici din interiorul ASF. Chiar mai multe situații de acest tip, unele mediatizate puternic, sunt în zona pieței de capital.

ATAȘAT ACESTUI TEXT PUTEȚI CONSULTA VARIANTA INTEGRALĂ A PROIECTUL ADOPTAT ASTĂZI DE CAMERA DEPUTAȚILOR

Proiectul adoptat astăzi de Camera Deputaților nu pare să conteste dreptul Constituțional de a desfășura astfel de acțiuni, însă statuează în mod explicit că membrii Consiliului ASF sau angajații din zona de control pot fi trași la răspundere doar în situația în care se demonstrează că deciziile lor  au fost luate cu rea credință sau cu neglijență. 

„Membrii Consiliului ASF , precum și personalul acesteia, însărcinat să exercite atribuții de control și supraveghere nu răspund civil ori penal, după caz, dacă instanțele judecătoreti constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună credință și fără neglijență, a oricărui act ori fapt în legătură cu exercitarea , în condițiile legii, a atribuțiilor de supraveghere și control”, arată una dintre noile prevederi. În plus, se stipulează că ASF va acoperi cheltuielile de judecată pentru persoanele vizate, lucru care nu se întâmplă în prezent.

Într-o altă intepretare, care circulă deja în piață, mai mulți juriști apreciază că, în realitate, oamenii din ASF au căpătat un soi de imunitate sau, mai degrabă impunitate, adică nepedepsire sau „exceptarea de la suportarea represiunii penale”, conform definiției tehnice. Aceasta, consideră sursele citate, se întâmplă pentru că este foarte greu, dacă nu chiar imposibil de demonstrat în instanță că o decizie a fost luată cu rea credință. Aceleași surse mai afirmă că situația este cu atât mai gravă cu cât proiectul de lege a trecut pe repede înainte prin Camera Deputaților, după dezbateri de doar o oră și fără a avea avizele de la Consiliul Legislativ (CL) și Consiliul Economic și Social (CES). 

Probabil că, în următoarea perioadă, după ce va intra în discuții și în comisiile din Senat, care e camera decizională, aceste aspecte vor fi lămurite.

 

O încadrare a diurnei în spațiul prevăzut de lege, dar și o măsură greu de explicat, chiar și pentru o instituție care nu se finanțează de la buget: plata chiriilor, a cazării și a transportului pentru membrii Consiliului


Un alt articol important introdus în legea care reglementează funcționarea ASF stabilește beneficii extra salariale pentru membrii Consiliului ASF. Partea pozitivă a acestui articol, așa cum a fost ea explicată, pentru ECONOMICA.NET, de surse oficiale, este că ASF nu va mai putea stabili prin norme sau regulamente interne valoarea acestor beneficii, ele trebuind de acum stabilite prin lege, așa cum se întâmplă și în cazul instituțiilor bugetare.

„În primul rând trebuie subliniat că ASF nu este o instituție bugetară, așa cum populist a afirmat un deputat. Este, desigur, o instituție a Statului Român, dar este autofinanțată, după cum se știe, ca și BNR. În al doilea rând, nu știu câtă lume a sesizat acest aspect, dar acest proiect de lege nu face decât să ducă diurna și celelalte beneficii în zona reglementată de lege, nu de normele interne ale ASF, deși ASF ar fi putut, în prezent, să ia prin acte interne astfel de măsuri”, declară o sursă din zona oficială.

Într-adevăr, articolul face referire la „condițiile stabilite prin lege”. „Membrii Consiliului ASF care nu domiciliază în București beneficiază de decontarea cheltuielilor cu locuința de serviciu, cazarea, diurnă și transport, în condițiile stabilite prin lege și prin reglementările proprii”, arată articolul citat.

Totuși, decizia de a plăti chiria sau, după caz, cazarea la hotel pentru membrii Consiliului este una destul de greu de explicat, cel puțin din punct de vedere etic, în condițiile în care membrii Consiliului ASF au salarii între 8000 și 14.500 de euro lunar, printre cele mai mari din instituțiile și companiile statului, bugetare sau autofinanțate.

 

 TOATE CELELALTE PREVEDERI VOTATE ASTĂZI DE DEPUTAȚI LE PUTEȚI CONSULTA ÎN DOCUMENTUL PDF ATAȘAT