Deputat francez: Libera circulaţie devine un instrument în serviciul delincvenţei transfrontaliere

Deputatul de dreapta Pierre Lellouche critică dur eliminarea hotărârilor împotriva cerşetoriei practicate de romi, decisă miercuri de poliţia pariziană, afirmând că libera circulaţie a devenit un instrument în serviciul delincvenţei transfrontaliere, potrivit Le Nouvel Observateur în ediţia online.
Economica.net - sâm, 23 iun. 2012, 15:58
Deputat francez: Libera circulaţie devine un instrument în serviciul delincvenţei transfrontaliere

Afirmând că ţările din care provin romii nu îi consideră pe aceştia cetăţeni normali, ci cetăţeni de rang secund, şi că banii acordaţi de Uniunea Europeană nu sunt folosiţi pentru integrarea lor, Pierre Lellouche susţine că libera circulaţie a cetăţenilor a devenit un instrument în serviciul delincvenţei transfrontaliere.

Romii au un paşaport bulgar, român şi pot, astfel, să circule liber în ţările vecine. Pentru a se instala însă aici, ei sunt obligaţi să îşi găsească un loc de muncă şi o locuinţă, după trei luni. Dar în cazul lor acest lucru nu se întâmplă. „Această liberă circulaţie nu este decât o uşă deschisă delincvenţei. Deoarece aceste populaţii sunt exploatate de grupuri mafiote în ţările lor de origine. Banii se întorc deci în mod sistematic acolo”, afirmă el.

„Am mers de cinci ori în România pentru ca autorităţile să îşi asume responsabilitatea pentru populaţia lor, ca aceste condamnări să fie luate în considerare, dar pentru moment nu s-a schimbat nimic”, adaugă fostul secretar de stat în cadrul Ministerului pentru Afaceri Europene.

El consideră că trebuie luate hotărâri împotriva cerşetoriei în cartierele turistice cum ar fi Champs-Élysées, în marile magazine sau la Muzeul Luvru. „Sunt locuri de business pentru aceste populaţii care găsesc ţinte perfecte: turiştii”, explică el.

Atacând dur decizia de eliminare sancţiunilor împotriva cerşetoriei, Pierre Lellouche susţine că „centrul Parisului se transformă într-o tabără improvizată”. „Ceea ce este cu atât mai deranjant pentru un oraş în care turismul este preponderent. Nu serveşte nimănui să transformăm acest caz într-o luptă ideologică între dreapta şi stânga. Nu sunt sigur că abrogarea acestor hotărâri este cea mai bună soluţie, cu atât mai mult cu cât nimeni nu a propus altceva pentru moment”, conchide el.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...