Deputaţii au respins pe articole proiectul de lege privind Roşia Montană
În dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, grupul parlamentar al PNL a susţinut că proiectul Roşia Montană este cel mai mare proiect economic din România şi trebuie să fie transparent, drept consecinţă nu va vota proiectul de lege.
De aceeaşi părere au fost şi grupurile parlamentare PSD, PP-DD, PDL, dar şi deputatul Remus Cernea.
Comisia specială pentru Roşia Montană a respins proiectul pe 12 noiembrie 2013.
Potrivit raportului, Comisia considera, la momentul respectiv, că proiectul de lege supus examinării nu acoperă în mod satisfăcător toate cerinţele complexe privind cadrul desfăşurării activităţii de exploatare a resurselor minerale în România.
‘Având în vedere carenţele legislaţiei actuale, care nu ţine cont de specificul unor proiecte de anvergura proiectului minier în discuţie, Comisia recomandă completarea cadrului legislativ cu măsuri care să stimuleze implementarea unor proiecte miniere de asemenea amploare. Comisia consideră necesară stabilirea unor condiţii de parteneriat corect între acţionarul majoritar şi compania de stat românească, cu respectarea normelor comunitare obligatorii şi a principiilor dezvoltării durabile a zonelor în care va fi realizat proiectul. Comisia apreciază modificările condiţiilor Acordului iniţial (licenţa) propuse de Guvernul României, considerând ca acestea reprezintă o îmbunătăţire reală faţă de licenţa în vigoare şi pot aduce beneficii economice pentru statul român. Comisia propune, prin prezentul raport, o serie de acţiuni pentru stabilirea unui cadru legislativ coerent, care să sprijine poziţia de negociere a statului român şi în alte proiecte de asemenea anvergură’, se arăta în documentul Comisiei.
Comisia aprecia că este necesară analizarea unor scenarii alternative de stabilire a redevenţelor şi a participaţiei statului în cazul exploatărilor miniere, având în vedere exemplul altor state.
‘Comisia atrage atenţia asupra unor posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare pe parcursul derulării proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană. De aceea, Comisia va înainta prezentul raport autorităţilor competente cu scopul asigurării legalităţii integrale a proiectului Roşia Montană şi investigării, acolo unde este cazul, a faptelor presupus ilegale. Comisia recomandă desecretizarea licenţei şi a documentelor clasificate aferente prezentului proiect minier (mai puţin a hărţilor şi a documentelor referitoare la zăcământ)’, se mai preciza, în acel moment, în raport.
Proiectul de lege a fost respins de Senat în noiembrie 2013. Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege.