Deputaţii francezi au aprobat reforma sistemului fiscal propusă de Nicolas Sarkozy
Încercând să se apropie de contracandidatul socialist Francois Hollande, care conduce în sondaje, Sarkozy vrea să restabilească încrederea în abilităţile sale economice în contextul în care luptă să obţină un al doilea mandat la alegerile din aprilie şi mai.
Reducerea contribuţiilor la asigurările sociale pentru companii, care urmăreşte întărirea competitivităţii firmelor franceze, va fi finanţată din creşterea taxei pe valoare adăugată de la 19,6% la 21,2%. Opoziţia de stânga spune că măsurile nu fac decât să îngreuneze povara de pe umerii contribuabililor.
Deputaţii din Adunarea Naţională, unde partidul UMP al lui Sarkozy deţine majoritatea, a aprobat măsura, ca parte a unui amendament la bugetul pentru 2012, cu 301 voturi ‘pentru’ şi 207 ‘împotrivă’.
Proiectul de reformă va ajunge miercuri în Senat. Chiar dacă Senatul, dominat de opoziţie, va respinge reforma, Adunarea Naţională va avea ultimul cuvânt înainte de începerea vacanţei, la 7 martie, pentru ambele camere, în vederea celor două tururi ale alegerilor prezidenţiale, la 22 aprilie şi 6 mai.
Guvernul francez susţine că măsura va crea 100.000 de locuri de muncă şi va aduce companiilor economii de peste 13 miliarde de euro, însă Francois Hollande a spus că va abroga legea dacă va ajunge preşedinte.
Proiectul de lege, care prognozează un deficit public de 84,9 miliarde de euro în acest an, introduce de asemenea o taxă de 0,1% pe tranzacţiile de acţiuni ale companuilor cu sediul în Franţa şi care au o capitalizare de peste un miliard de euro. Taxa nu se va aplica atunci când acţiunile sunt tranzacţionate ca parte a schemelor de economii pentru angajaţi ale unei companii.
Amendamentele la buget prevăd şi alocarea a 6,5 miliarde de euro pe care Franţa îi va oferi la capitalul Mecanismului European de Stabilitate, care va intra în vigoare din iulie, înlocuind Instrumentul European de Stabilitate Financiară.