Noutate pentru datornici: Legea falimentului personal s-ar putea aproba în Parlament, la anul

După mai bine de trei de amânări şi tergiversări, Camera Deputaţilor scoate proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice de la naftalină. În Parlament sunt trei proiecte care îşi propun să legifereze falimentul personal, însă cel la care deputaţii din Comisia juridică vor lucra la începutul anului viitor este plx 105/2010. Acest proiect a fost înaintat de PDL în 2010, a trecut de Senat şi a rămas împotmolit în Cameră, după Banca Naţională şi băncile comerciale au solicitat ca îngheţarea sa să fie  asumată prin scrisoarea de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional.

Cele două proiecte de lege au stat în sertar pe măsură ce situaţia debitorilor români supraîndatoraţi s-a agravat în anii de criză, iar studiile europene arată că în România nu există soluţii pentru aceştia, aşa cum ECONOMICA.NET a scris aici.

Camera deputaţilor va dezbate proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice în luna februarie. Acesta a avut o scurtă apariţie pe ordinea de zi a plenului Camerei deputaţilor în săptămâna trecută, însă a fost retrimis în comisie pentru că nu avea raport.

„Nu are raport, se va discuta în februarie în comisie. E greşit trecut pe ordinea de zi”, ne-a transmis deputatul PNL Alina Gorghiu, membru al Comisiei juridice (responsabilă cu întocmirea raportului).

Proiectul de lege ar urma să sufere unele modificări, susţine deptutatul Daniel Fenechiu, membru al Comisiei juridice din partea PPDD, şi pentru asta ar exista consensul tuturor partidelor. Acesta ne-a transmis că a avut loc o discuţie de principiu în seara în care Comisia juridică opera modifcările la Codul penal.

Ce spune proiectul de lege

Proiectul de lege, scris de avocatul Gheorghe Piperea, preia elemente din modul în care insolvenţa persoanelor fizice este reglementată în dreptul anglo-saxon. Astfel, debitorii supraîndatoraţi ar trebui să treacă printr-un proces reltativ rapid prin care să fie acoperite creanţele creditorilor, dar şi prin care aceştia să poată fi reintroduşi în viaţa economică şi socială.

Starea de insolvenţă există şi în cazul debitorilor persoane fizice aşa cum există şi în cazul firmelor, chiar dacă în cazul primei categorii aceasta nu este recunoscută de lege. Debitorii pot ajunge insolvenţi dintr-o serie de motive, cum sunt modificările substanţiale ale sarcinii datoriei, scăderea sau dispariţia veniturilor din cauza pierderii locului de muncă, a unei boli sau a unui divorţ, de pildă.

Astfel, potrivit proiectului de lege, instanţa poate declara insolvent debitorul, la cererea sa sau la cererea creditorilor. La fel ca în cazul firmelor, pe perioada insolvenţei, sunt suspendate acţiunile de executare silită, cuantumul datoriilor este îngheţat la nivelul iniţierii procedurii, fără a se adăuga alte dobânzi sau penalităţi.

Aflat în stare de insolvenţă, debitorul poate propune un plan prin care datoriile sale către creditori vor fi plătite, plan desfăşurat sub supravegherea unui administrator judiciar şi a controlului periodic al instanţei, altfel este declarat falit.

Proiectul de lege descrie trei etape în care se poate găsi debitorul insolvent: o perioadă de observaţie de 90 de zile, una de reorganizare judiciară şi falimentul personal.

Pe perioada de observaţie si pe perioada reorganizarii judiciare, debitorul îşi va păstra dreptul de a-şi administra averea. În cazul falimentului debitorul este reprezentat în instanţă de lichidator şi acesta nu îşi mai poate administra averea. În perioada de observaţie instanţa numeşte un administrator judiciar care are datoria, printre altele, de a face un inventar al bunurilor debitorului, de a face o listă a creditorilor acceptaţi şi de a propune instanţei ca debitorul şi familia sa să rămână în locuinţă.

Următorul pas preferabil este cel al reorganizării, care presupune prezentarea unui plan de către debitor ce trebuie aprobat în maximum 180 de zile, şi care se poate întinde pe maximum 3 ani. Debitorul trebuie să raporteze la 6 luni judecătorului şi în fiecare lună administratorului judiciar modul în care se desfăşoară planul. După expirarea perioadei, dacă planul a fost executat cu bună-credinţă, atunci debitorului i se poate tăia datoria rămasă şi acesta iese din insolvenţă cu toate drepturile sociale anterioare, inclusv acela de a lua din nou credit, de pildă.

În cazul în care planul nu este unul viabil şi de bună-credinţă, judecătorul nu îl aprobă şi dispune direct trecerea la falimentul personal. La fel se întâmplă şi dacă reorganizarea judiciară eşuează. Procedura falimentului personal durează maximum 5 luni, perioadă în care bunurile debitorului sunt lichidate şi sumele rezultate vor reveni creditorului/creditorilor.

Dacă bunurile sunt insuficiente ca valoare pentru stingerea creanţelor, atunci debitorul de bună-credinţă va putea fi descărcat parţial sau total de datorii, în ceea ce se numeşte faliment scuzabil.

Dacă din executarea bunurilor şi prin urmarea planului de plată se achită 75% din datorie, atunci debitorul va beneficia de închiderea anticipată a procedurii de insolvenţă şi de ştergerea din toate registrele de publicitate şi evidenţele publice a consecinţelor juridice ale insolvenţei – reinserţia socială (termen pentru care comisia juridică a propus înlocuirea, pentru că acesta este folosit pentru condamnaţii penal). La această prevedere, băncile au avut cele mai multe obiecţii, considerând că românii vor abuza de această prevedere pentru a li se şterge un sfert din datorie. În momentul de faţă, dacă valoarea proprietăţii executate nu acoperă creditul, atunci debitorul rămâne în continuare dator la bancă pentru partea neacoperită. Aceasta este o stare de fapt mai ales după izbucnirea crizei financiare, când valoarea de piaţă a proprietăţilor a scăzut sub cea a creditelor de achiziţie. Peste acest lucru mai vine şi obligaţia băncilor de a executa garanţiile prin scăderea pragului de licitaţie în praguri de 25 de puncte procentuale.

Revenind la falimentul personal, proiectul de lege mai spune că se asigură debitorului cheltuielile minime de subzistenţă pe durata procedurii. În acest moment, creditorii pot executa până la jumătate din veniturile unui debitor,

În cazul în care se instituie falimentul personal, judecătorul poate da dreptul debitorului, împreună cu familia sa, să rămână în locuinţă timp de 2 ani. Acesta este un alt capitol contesat de-a lungul vremii de mediul bancar, deoarece în această situaţie creditorii nu vor putea să îşi recupereze rapid contravaloare garanţiilor, aşa cum o pot face acum în cazul executării silite. Legile existente în momentul de faţă interzic creditorului să evacueze din locuinţe persoanele împotriva cărora au fost începută executarea silită în lunile de iarnă.

Debitorul de rea-credinţă sau debitorul fraudulos vor putea primi trei luni dreptul de a locui în imobil, asta doar în cazul în care acesta, împreună cu familia, sunt puşi în pericol.

Debitorul de rea-credinţă şi debitorul fraudulos nu vor beneficia de scuzabilitate, deci vor rămâne cu datoriile anterioare închiderii procedurii de faliment, dacă acestea nu s-au prescris şi poate fi sancţionat drastic de către judecător: decăderi profesionale, interdicţii de a desfăşura anumite activităţi de tipul celei care a dus la insolvenţă pe o perioadă de maximum 7 ani. Debitorul de rea-credinţă/fraudulos este cel care a ascuns venituri în timpul procedurii sau şi-a declarat în mod fraudulos insolvenţa, ori nu a respectat planul de reorganizare, deşi o putea face.

Falimentul personal, promovat de FMI peste tot în Europa

România este singura ţară în care FMI a avut un discurs împotriva reglementării insolvenţei persoanelor fizice, aşa cum ECONOMICA.NET a scris aici. În alte ţări, Fondul a insistat pentru introducerea unei astfel de legi şi chiar a oferit asistenţă tehnică, ceea ce indică faptul că opoziţa la acest proiect este mai degrabă internă. De altfel, FMI a trimis a răspuns unei cereri adresate de ECONOMICA.NET în această chestiune că nu se opune unei astfel de reglementări în România, doar că trebuie ca „legea să ajute oamenii cu datorii nesustenabile să îşi recâştige viabilitatea financiară, fără ca asta să submineze în mod nejustificat disciplina sau să creeze hazard moral”.

De altfel, PSD susţinea acest proiect de lege în momentul în care se afla în opoziţie, însă când a ajuns la guvernare, cabinetul Victor Ponta a transmis un punct de vedere copy-paste după cel al cabinetului Boc către Parlament, aşa cum a scris aici ECONOMICA.NET.

Mai mult, chiar şi în ultima scrisoare de intenţie cu FMI guvernul îşi asumă că nu va promova un astfel de proiect, astfel că rămâne de văzut ce formă va avea proiectul de lege final, şi dacă acesta va putea fi utilizabil sau dacă nu se va întâmpla întocmai ca în cazul Ordonanţei 50 din 2010, care a reuşit să facă mai mult rău decât bine debitorilor şi să creeze o stare de tensiune între aceştia şi creditori.

Lege şi pentru recuperatorii de credite                   

Un alt proiect de lege pentru care există interes în Cameră în momentul de faţă este cel al colectării debitelor, „care are ca scop legiferarea activităţii de colectare a debitelor de către agenţii specializate (firmele de recuperare creanţe) sau de către departamente interne specializate ale creditorilor în scopul colectării amiabile a debitelor de la debitorii persoane fizice sau juridice, precum şi instituirea unor proceduri de control care să asigure protecţia debitorilor persoane fizice”, aşa cum se arată în art. 2 al proiectului.

Pe lângă reglementarea paşilor prin care creanţele ajung de la creditori la firmele de recuperare, legea mai prevede şi că deţinătorii creanţelor nu pot exercita presiuni de niciun fel care să lezeze debitorul. Astfel, pe lângă faptul că nu au voie să recurgă la ameninţări şi jigniri, creditorii nu au voie nici să sune insistent debitorii, iar activitatea acestora va fi supravegheată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

În luna octombrie, peste 700 de mii de români aveau 940 de mii de restanţe la bănci şi 21 de instituţii financiare nebancare de peste 30 de zile, a căror valoare totaliza 11,3 miliarde de lei.