Deputatul european român Siegfried Mureșan a fost reales vicepreședinte al Comisiei pentru bugete a Parlamentului European

Economica.net
21 03. 2017
foto_2_siegfried_muresan_44982500

„În primul rând, le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată încă o dată. În Parlamentul European, continuitatea este esențială, este nevoie de ani întregi ca să dobândești încredere și credibilitate pentru a putea lucra la proiectele importante, precum bugetul anual și multianual al Uniunii. De aceea, ca vicepreședinte al Comisiei pentru bugete și pentru a doua jumătate a legislaturii, obiectivul meu rămâne finanțarea priorităților de creștere economică ale Uniunii Europene și cheltuirea cât mai eficientă a banilor europeni în acele domenii care asigură mai multe locuri de muncă stabile și bine plătite și siguranța cetățenilor europeni. Totodată, consider că investițiile în infrastructură, cercetare, inovare și dezvoltare reprezintă cheia competitivității economiei europene pe plan global și aici rolul Comisiei pentru bugete este foarte important în negocierile pentru finanțarea acestor domenii. Mă voi asigura, din această funcție, că aceste investiții vor continua”, a declarat eurodeputatul Siegfried Mureșan după votul din ședința Comisiei pentru bugete.

Siegfried Mureșan este totodată negociator-șef al Parlamentului European pentru proiectul de buget al Uniunii Europene din anul 2018, în valoare de aproximativ 160 de miliarde de euro, fiind primul eurodeputat român ales să negocieze prioritățile de alocare bugetară ale Uniunii.

Siegfried Mureșan a fost ales deputat european în luna mai 2014 pe listele Partidului Mișcarea Populară (PMP). Din ianuarie 2015 deține și funcția de purtător de cuvânt al Partidului Popular European (PPE). În prezent este vicepreședinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European, membru în Delegația la Comisia parlamentară de cooperare UE – Moldova și în Delegația la Adunarea Parlamentară „Euronest”. Totodată, este membru supleant în Comisia pentru afaceri economice și monetare, Comisia de anchetă privind măsurarea emisiilor în sectorul autovehiculelor (Comisia de anchetă privind cazul „Volkswagen”) și în Delegația pentru relațiile cu India.