Deputatul Mircea Roşca a fost arestat preventiv pentru 30 de zile
Mircea Roşca a fost reţinut miercuri seară de procurorii DNA Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, după ce Camera Deputaţilor a admis cererea ministrului Justiţiei privind percheziţia domiciliară, reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului, scrie Agerpres.
În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi Adrian Rotilă, administrator al unor societăţi comerciale şi vărul deputatului Mircea Roşca, Gabriel Popescu, preşedintele organizaţiei locale PNL Azuga, şi Diana Dumbravă, secretară a Primăriei Azuga.
Potrivit DNA, în anul 2011, în calitate de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PNL Prahova, Mircea Roşca a pretins de la un denunţător suma de 20.000 euro pentru a-şi exercita influenţa asupra lui Gabriel Popescu şi asupra celorlalţi membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a înlesni dobândirea unor terenuri în localitate de către firma denunţătorului.
Procurorii susţin că din această sumă Mircea Roşca a primit efectiv 5.000 euro, prin intermediul lui Popescu, iar 11.000 euro au fost folosiţi în interesul formaţiunii politice pe care o conducea la nivel judeţean.
‘Diferenţa de 4.000 euro a fost remisă de acelaşi inculpat secretarului Primăriei Azuga, Diana Dumbravă, în vederea îndeplinirii unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu şi care vizau desfăşurarea propriu-zisă a procedurii de achiziţie publică şi desemnarea câştigătoare a firmei denunţătorului’, arată DNA.
Sursa citată menţionează că, în perioada 2011-2014, Mircea Roşca a intervenit pe lângă factorii de decizie din instituţii publice din judeţul Prahova (Consiliul Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călineşti, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Sinaia) asupra cărora avea influenţă prin prisma calităţilor pe care le-a deţinut în mod succesiv la nivelul autorităţilor publice locale centrale şi la nivel politic, în vederea atribuirii către societăţile deţinute de Adrian Rotilă a unor contracte de achiziţii publice.
‘În schimbul acestor ‘intervenţii’, Mircea Roşca a primit de la Adrian Rotilă bani şi alte foloase (suma de aproximativ 90.000 lei, construcţii în valoare de 35.418, 39 lei şi folosinţa unui autoturism marca Audi A8)’, au mai reţinut procurorii.