Der Spiegel: Christine Lagarde vrea să încheie conflictele interne de la Banca Centrală Europeană

Economica.net
26 10. 2019
lagarde_73667100_81712400

„Acum ar trebui să ne concentrăm pe modul în care putem găsi din nou un limbaj comun în viitor. Întotdeauna caut un limbaj comun şi vreau să discutăm despre toate opiniile divergente”, a afirmat oficialul, într-un interviu acordat vineri publicaţiei germane Der Spiegel, transmite Reuters.

La precedenta şedinţă de politică monetară, care a avut loc în data de 12 septembrie, BCE a redus dobânda la depozitele overnight până la minus 0,5%, de la minus 0,4%, şi, de asemenea, a anunţat o nouă rundă de achiziţii de obligaţiuni, în valoare de 20 de miliarde de euro pe lună, începând de la 1 noiembrie.

Mai mulţi membri ai Consiliului guvernatorilor BCE au luat o decizie fără precedent de a critica în mod deschis pachetul de stimulente, iar reprezentatul Germaniei în boardul BCE, Sabine Lautenschlaeger, şi-a dat demisia, cu doi ani înainte de expirarea mandatului, pe fondul criticilor faţă de ultimele măsuri de stimulare monetară adoptate de BCE.

Lagarde a explicat că obiectivul ei este să înceapă curând o revizuire cuprinzătoare a politicii monetare şi să-i implice imediat în acest demers pe membrii Consiliului guvernatorilor BCE.

De asemenea, Lagarde a declarat că vrea să aducă BCE mai aproape de opinia publică şi să dea prioritate unor probleme cum ar fi schimbările climatice şi creşterea numărului femeilor care activează în lumea financiară.

Vineri, Banca Centrală Europeană a informat pieţele financiare că va relua, la 1 noiembrie, achiziţiile de obligaţiuni în valoare de 20 miliarde euro (22 miliarde de dolari) pe lună.

Achiziţiile vor fi temporar întrerupte în perioada 19 decembrie – 1 ianuarie, estimându-se că spre sfârşitul anului lichiditatea pe piaţă va fi semnificativ mai redusă.

La şedinţa de politică monetară de joi, Banca Centrală Europeană a confirmat că va lansa, la 1 noiembrie, „atât timp cât va fi necesar”, o nouă rundă de achiziţii de obligaţiuni.

Şedinţa de politică monetară de joi a fost ultima prezidată de Mario Draghi în calitate de preşedinte al Băncii Centrale Europene.

La şedinţa de joi a consiliului guvernatorilor BCE s-a alăturat, în calitate de observator, şi succesorul lui Draghi, fostul director general al Fondului Monetar Internaţional Christine Lagarde, care îşi va prelua atribuţiile de la 1 noiembrie.

Criticile exprimate faţă de planurile lui Mario Draghi au crescut presiunile la adresa lui Christine Lagarde pentru ca aceasta să încerce să reducă divergenţele de opinie atunci când va deveni al patrulea preşedinte al BCE.