Desant al ANAF în benzinăriile marilor lanțuri azi, după ce companiile au anunțat că au redus voluntar prețurile la carburanți – surse

Mai multe echipe ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au fost prezente în această dimineață în mai multe benzinării operate de companiile petroliere, pentru controale, potrivit mai multor surse apropiate situației.
Mihai Nicuţ - vin, 01 iul. 2022, 13:51
Desant al ANAF în benzinăriile marilor lanțuri azi, după ce companiile au anunțat că au redus voluntar prețurile la carburanți - surse

La ora redactării acestui text, la una dintre companii erau în inspecție zece echipe de la Antifraudă  în benzinării iar la alta patru. Potrivit surselor noastre, deși tematica acestui control este generală, cei de la Fisc verifică modul în care a fost implementată reducerea de preț, deși mecanismul reducerii este opțional pentru benzinării, nu obligatoriu.

Nu este foarte clar ce anume ar putea controla inspectorii Antifraudă la firmele mari de distribuție de carburanți, în condițiile în cate cele mai mari trei dintre ele, Petrom, Rompetrol, Mol, au anunțat că au redus benevol prețurile iar la Lukoil s-a întâmplat același lucru, fără ca firma să dea însă un comunicat de presă. Dincolo de anunțurile fiecărei companii, acest lucru a fost anunțat și de premierul Ciucă și de ministrul Energiei, Virgil Popescu. „Carburanţi mai ieftini! Vreau să le mulţumesc tuturor companiilor care s-au conformat voluntar şi au aplicat deja prevederile Ordonanţei de Urgenţă cu privire la reducerea cu 50 de bani/litru a preţului la carburanţi”, a scris Popescu pe Facebook, într-o postare în care a atașat și imagini cu prețurile reduse pe totemul benzinăriilor marilor lanțuri.

Și premierul Ciucă a văzut reducerile, dar a vorbit și despre controale.

„Prețurile la carburanți au scăzut, este o realitate care se vede în dimineața aceasta în benzinării. În perioada următoare, este obligatoriu ca ANPC, ANAF și Consiliul Concurenței să urmărească situația din teren și să ia măsuri imediate. Instituțiile au acum un cadru legal, au instrumentele care le permit intervenția: ordonanța de urgență în ceea ce privește compensarea și ordonanța anti-speculă”, a declarat Nicolae Ciucă , într-o postare publicată pe Facebook.

Demersul Fiscului este cu atât mai interesant cu cât Ordonanța de Urgență referitoare la reducerea voluntară a fost publicată ieri în Monitorul Oficial la ora 22.30, lăsând așadar companiilor, care operează sute de stații fiecare, doar o oră și jumătate pentru a implementa în stații mecanismul de reducere voluntară, de azi, 1 iulie ora 00.00. Companiile au operat reducerea, dar unele dintre ele nu au avut suficient timp pentru a pune în practică mecanismul (preț neredus la pompă, dar redus la casă, specificat distinct pe bon: 50 de bani reducere) în toate stațiile și au afișat prețurile mai mici inclusiv la pompă.

În detaliu despre reducerile și situația de la fiecare lanț în textul de mai jos:

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
Un număr de 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ora 03:00 va deveni ora 04:00, informează CFR SA,......
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Cum influențează lumea trecerea la ora de vară din acest weekend
Trecerea la ora de vară va avea loc în acest weekend, iar în fiecare an tranziția ridică semne de întrebare cu privire ...
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Cele mai mici costuri orare cu forța de muncă, în Bulgaria și România
Costurile medii orare cu forța de muncă în economia globală erau estimate anul trecut la 33,5 euro în UE și la 37,3 ...
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
IAG construiește vehicule blindate și drone la Burgas
Compania bulgară International Armored Group (IAG) a început să producă vehicule blindate la noua sa uzină construită ...