Descărcările rutiere pe autostrada Timişoara-Arad ar putea începe anul viitor

Construcţia celor patru descărcări rutiere pe autostrada Timişoara-Arad a coridorului IV paneuropean ar putea începe anul viitor, cu susţinere financiară de la guvern, a anunţat luni preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Titu Bojin.
Economica.net - lun, 01 sept. 2014, 14:46
Descărcările rutiere pe autostrada Timişoara-Arad ar putea începe anul viitor

‘Vorbim despre patru descărcări. Cea de la Sânandrei ar trebui realizată înainte de Dumbrăviţa, pentru a evita supraaglomerarea traficului în comună; a doua descărcare va fi la Recaş, cea de-a treia la Şanoviţa, pentru că acolo avem depozitul de deşeuri, iar cea de-a patra descărcare va fi la Bethausen’, a explicat presei, luni, Titu Bojin.

Aceste puncte de acces la autostradă sunt esenţiale pentru economia judeţului, urmând să facă legătura cu diverse obiective.

Nodul de la Recaş conduce spre zona turistică Herneacova, pe care administraţia judeţeană îşi doreşte să o transforme într-una de atracţie euroregională, fructificând conacul conţilor Ambrozy de Seden. Lângă acesta se află Complexul turistic şi de agrement Herneacova, cu lacul cu crapi şi herghelia cu hipodrom, locul fiind învăluit de dealurile podgoriilor Recaş.

‘Herneacova a intrat acum şi în atenţia autorităţilor timişene şi vrem să o includem într-un circuit turistic mai larg, ce va lega trasee din partea de est a judeţului, de la Cramele Recaş până la mănăstirile multiseculare din lemn din zona Făgetului şi a peşterilor de la Româneşti’, a declarat pentru AGERPRES Titu Bojin.

Descărcarea de la Bethausen ar urma să faciliteze accesul spre zona bisericilor din lemn triseculare, care au dobândit valoare de patrimoniu şi care trebuie introduse în circuitul turistic euroregional. Acestea atrag în fiecare an, mai ales vara, turişti români şi străini: biserica din Băteşti (ridicată în veacul al XVIII-lea, cu pictura din 1783), cea de la Jupâneşti (construită în 1776 şi pictată în 1782) sau cea din Povergina-Făget, din aceeaşi perioadă.

Te-ar mai putea interesa și
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României totalizau 62,135 miliarde de euro la finele lunii decembrie 2024, în creştere cu 1,57% comparativ cu nivelul de 61,174 miliarde de euro......
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 ...
FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut cu 2,1% în 2024
FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut cu 2,1% în 2024
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a înregistrat un declin de 2,1% în 2024, comparativ cu 2023, scăderea ...
Românii din București în afara riscului de sărăcie european, în vreme ce cei din Nord-Estul și Sud-Estul țării, sunt aproape de vârful topului
Românii din București în afara riscului de sărăcie european, în vreme ce cei din Nord-Estul și Sud-Estul țării, ...
În 2023, 16,2% din populația UE – sau aproximativ 71,7 milioane de persoane – era expusă riscului de sărăcie. Rata ...