Deşi nemulţumiţi de locuinţa lor, românii nu cred că riscă să o piardă din cauza unui eveniment neprevăzut

Românii sunt nemulţumiţi de casele lor, ar face investiţii în decoraţiuni şi mobilier nou şi subestimează riscurile care le ameninţă locuinţele, 62% sunt de părere că probabilitatea apariţiei unui eveniment care să îi lase fără locuinţă este nesemnificativă, cred respondenții unui sondaj online al Asociației pentru Promovarea Asigurărilor (APPA).
Economica.net - vin, 06 nov. 2020, 08:14
Deşi nemulţumiţi de locuinţa lor, românii nu cred că riscă să o piardă din cauza unui eveniment neprevăzut

Doar 2 români din 10 par să fie mulţumiţi de locuinţa lor aşa cum este în prezent. Astfel, întrebaţi dacă ar schimba ceva anume legat de locuinţa lor, aproape 30% ar redecora complet, circa 23% ar mări spaţiul disponibil, adăugând o cameră sau mai multe, iar 14% şi-ar muta locuinţa într-o altă zonă.

 

De asemenea, întrebaţi în ce ar alege să investească o sumă de bani primită pentru locuinţa lor, peste 65% dintre participanţii la sondaj ar merge către reamenajări, mobilă nouă sau decoraţiuni de interior, în timp ce doar 19% ar face lucrări de consolidare a locuinţei. Pe ultimele locuri, sunt investiţiile în electrocasnice noi (7%), în sisteme de protecţie împotriva hoţilor (5%) şi în sisteme de protecţie împotriva incendiilor (circa 4%).

Românii subestimează riscurile la care le sunt expuse locuinţele

Deşi românii sunt interesaţi de îmbunătăţirea propriilor locuinţe, aceştia par să subestimeze riscurile la care sunt expuse casele lor, sugerează rezultatele sondajului la care au participat 3.085 de respondenţi.

Aproape 70% dintre români sunt de părere că probabilitatea ca locuinţa lor să fie jefuită de hoţi în următoarele 6 luni este nesemnificativă: aproape 42% o estimează drept extrem de mică sau chiar inexistentă, iar 25% o consideră redusă.

În ceea ce priveşte probabilitatea ca locuinţa lor să fie afectată de un cutremur în următoarea jumătate de an, incertitudinea creşte uşor. În timp ce aproape 50% consideră această situaţie drept puţin probabilă (26% o percep drept inexistentă, iar 23% – având o mică şansă de a se întâmpla), 42% declară că nu ştiu.

Nu în ultimul rând, 62% sunt de părere că probabilitatea apariţiei unui eveniment care să îi lase fără locuinţă este nesemnificativă (44% o estimează drept inexistentă sau extrem de mică, iar 18%, drept redusă). 

Deşi de incidenţă mai mică, riscurile care ameninţă locuinţele nu sunt atât de rare pe cât s-ar putea crede, din păcate. Doar în primele 6 luni din acest an, în fiecare zi, 51 de locuinţe din România au fost jefuite de hoţi, 20 de case au fost cuprinse de flăcări şi 6 au fost afectate de inundaţii. Vorbim, de asemenea, de o medie de aproape 1 cutremur pe zi. 

La sondajul desfăşurat online, în perioada 9 – 31 octombrie 2020, au participat 3.085 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 – 25 de ani (6,81% dintre participanţii la sondaj), 26 – 34 de ani (14,01%), 35 – 45 de ani (16,06%), 46 – 55 de ani (27,38%) şi peste 55 de ani (34,67%).

Te-ar mai putea interesa și
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Valoarea activelor fondului ETF BET Patria – Tradeville, administrat de SAI Patria Asset Management SA, companie membră a Grupului Patria Bank, a depășit 500 de milioane de lei. Acesta este în......
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către managerii companiilor de stat. Unde se vor duce banii
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către ...
Conducerile Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi Romgaz au fost de acord să renunţe la o parte din salariu şi să doneze ...
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Modernizarea reactorului 1 a centralei de la Cernavodă a obținut acordul de mediu
Două proiecte esenţiale pentru viitorul energetic al României, modernizarea reactorului 1 de la Cernavodă şi extinderea ...
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele american
Trump acordă Rusiei un termen de grație de 50 de zile pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Cu ce amenință președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este "dezamăgit" de omologul său rus Vladimir Putin, ...