Despre cursul de schimb, unu-i modelul, alta piaţa

Zilele trecute, economistul șef al unei bănci care operează pe piața din România a avansat într-o analiză a sa către clienți, citând ultimul raport al FMI, ideea că, potrivit modelelor instituției financiare internaționale, leul ar fi supraevaluat cu 10%. De aici, până la apariția în presă de titluri precum ”Cod roșu în România-cursul ar trebuie să fie 5,20 lei pentru un euro” nu mai era decât un pas și el a fost făcut. În aceleași articole se mai citează și recomandarea FMI potrivit căreia BNR ar trebui să-şi întărească politica monetară şi prin alte metode, nu doar prin supravegherea strictă a lichidităţii și necesitatea unei flexibilizări a cursului de schimb oarecum mai mare. La aceasta s-a adăugat și-un raport al Goldman Sachs, banca americană avansând și ea un scenariu de depreciere al monedei naționale de 4,8 lei pentru un euro până la finele anului, respectiv de 5 lei pentru un euro în 12 luni. Argumentele pentru o astfel de evoluție sunt oarecum aceleași și se referă la factori precum evoluția îngrijorătoare a deficitului extern, din cauza creșterii mai ridicate decât potențialul, a costurilor cu forța de muncă în creștere abruptă și a riscurilor fiscale și politice.

Provocările cu care se confruntă economia românească ca urmare a creșterii axate aproape exclusiv pe consum din ultimii ani au fost amintite în nenumărate rânduri de către BNR. În ultimul raport asupra stabilității financiare, riscul privitor la înrăutățirea echilibrelor stă la loc de frunte. Iar între acestea dinamica adâncirii contului curent este poate, cea ma preocupantă. Este însă o utopie periculoasă să credem că dopajul monetar este soluția sau că un anumit nivel al cursului de schimb susținut de modele econometrice se poate și realiza în condițiile pieței. Cel mai recent exemplu în acest sens vine chiar din țara unde FMI își are sediul și nu se poate spune nicicum că experților de-acolo le lipsește un puternic bagaj teoretic. După ce Federal Reserve a redus dobânda de referință, dolarul s-a apreciat, deci se-ntâmplă ca piața să bată teoria.

Acțiunile intervenționiste asupra cursului de schimb sunt riscante și pot face mai mult rău decât bine, cu toate bunele intenții și cultura teoretică a celor care le susțin. Acestea devin încă și mai complicate în cazul României și în contextul dat de deteriorarea perspectivei economiei zonei euro, al razboiului comercial americano-chinez, al Brexit și al reacției băncilor centrale majore. Concret, deși pare evident că o depreciere a leului ar conduce la o ajustare a deficitului de cont curent prin stimularea exporturilor și descurajarea importurilor, este posibil ca, în acest moment mai multă ”flexibilizare” a cursului de schimb să conducă la aprecierea leului și nu la deprecierea lui. Diferențialul de dobândă și contextul sus-amintit ar face ca leul să nu respecte teoria și să se-ntărească deși fundamentele economice și teoria ar susține altceva. Ca să nu mai vorbim de consecințele unei eventuale decizii de majorare a dobânzii de politică monetară.

Desigur că, din perspectiva inflației, cel mai simplu lucru de făcut pentru banca centrală ar fi să lase moneda să se aprecieze, așa cum pare acum a fi tendința din cauza intrărilor de capital pe termen scurt și să bifeze o victorie facilă împotriva celor care o acuză că a ratat ”ținta”. Nimic n-ar fi însă mai păgubos, pentru că asta ar însemna încă o încurajare a consumului, cel prea mult umflat și încă un handicap în calea competitivității, deja subminată de evoluția costului cu forța de muncă.

Dezechilibrul extern are nevoie de o corecție, dar aceasta trebuie să fie una controlată și reclamă o ajustare bugetară, alături de reforme structurale. Castanele din focul economiei nu pot fi scoase doar cu dobânda și cursul de schimb, pentru că există riscul real și deloc teoretic să ne pocnescă în frunte și să ne lase lați.

Daniel Oanţă este expert principal în cadrul Băncii Naţionale a României.