Despre datoria publică. Sau despre cum să ajungi la final de lună în fiecare lună

Încetinirea creșterii economice nu poate fi pusă în totalitate pe seama nivelului din ce în ce mai ridicat al datoriei publice raportat la PIB, însă există numeroase analize sau studii de specialitate realizate în anii de după criza financiară din 2007 care au avut o concluzie clară: nivelurile ridicate ale datoriei publice au un impact negativ asupra creșterii economice.

Datoria publică a României se află pe un trend crescător încă din 2007 când a crescut cu 30%, de la 63 miliarde lei la 82 miliarde lei. De asemenea, în 2008 și 2009, datoria publică totală a crescut cu 33%, respectiv 34% față de anul anterior. Criza financiară și nevoia de împrumuturi a statului român a determinat și creșterea ponderii datoriei guvernamentale în PIB. Astfel, de la un procent de 20%-21% în 2007-2008, în 2009 a crescut brusc la 29%, pentru ca apoi, în anii următori, trendul să fie în general crescător din acest punct de vedere. O altă creștere importantă a ponderii datoriei publice în PIB s-a înregistrat în 2020, pe fondul pandemiei, până la 47% din PIB, ajungând la 49,8% la finalul anului 2023, adică 782 miliarde de lei, conform ultimelor date publicate de Ministerul Finanțelor. Practic, datoria publică s-a dublat față de nivelul înregistrat în 2019, înainte de pandemie.

Indicatorii economici ca inflația, dobânda de referință, deficitul bugetar, datoria publică și creșterea economică sunt ca niște piese de puzzle dinamice. Dacă una sau mai multe dintre acestea își modifică dimensiunea și forma, și celelalte au de suferit.

Pentru țările cu venituri mai mici, cum este și România, îmbunătățirea capacității de a colecta venituri fiscale suplimentare este esențială. Veniturile fiscale ale României raportate la PIB sunt scăzute, comparativ cu alte state. Ca urmare, asigurarea respectării legislației în vigoare și a disciplinei cu privire la colectarea impozitelor este esențială. În plus, având în vedere presiunile din ultima perioadă din partea organizațiilor economice internaționale ca FMI și OCDE, România va trebui să elimine un număr destul de mare de excepții fiscale care nu sunt bine motivate, excepții de la plata impozitul pe venit, excepții de la plata taxelor care revin companiilor și unele excepții când vine vorba de TVA. Dacă ar fi vorba doar despre eliminarea unor excepții, ar fi bine, însă este foarte probabil să vedem și creșteri ale impozitelor, cel mai probabil la începutul anului următor.

În demersul de a reduce deficitul bugetar și datoria publică, nu ar trebui să uităm de mediul de afaceri. Lipsește cu desăvârșire predictibiliatea politicilor publice, fie că este vorba de taxe sau de alte aspecte. Cum ne putem aștepta ca antreprenorii din România să aibă afaceri durabile, construite pe baza unui plan pe termen lung, să aibă bugete previzionate pe 3-5 ani, când legile se modifică de câteva ori pe an, mai ales în domeniul fiscalității?

Inflația a fost vedeta ultimilor trei ani, prețurile crescând accelerat începând din 2021, anul imediat următor celui în care s-a declanșat pandemia de coronavirus. În această perioadă, rata medie anuală a inflației a crescut de la 2,6% în 2020 la 5,1% în 2021, ajungând în 2022 la un record al ultimilor 19 ani, de 13,8%. 2023 a fost primul an de după pandemie în care inflația a scăzut, modest, până la 10,4%, iar așteptările pentru 2024 sunt spre o înjumătățire a acestui indicator.

Statul a răspuns acestei creșteri prin majorarea costului banilor, adică rata dobânzii de referință, pentru a potoli într-o anumită măsură avântul prețurilor bunurilor de consum. Această rată se menține și astăzi la 7%, chiar dacă inflația dă semne de încetinire. Rolul benefic al politicii monetare în atenuarea inflației este clar, însă un cost ridicat al banilor și, implicit, al împrumuturilor, are și o parte întunecată. Pe de o parte, ratele mari ale dobânzilor din ultima perioadă, în special din 2023, au redus apetitul populației pentru împrumuturi și pe cel al investitorilor pentru dezvoltarea de noi proiecte în România. Astfel, creșterea produsului intern brut a decelerat în mod evident, de la 4,7% în 2022 la 2% în 2023, consumul populației și investițiile fiind două componente importante ale economiei românești. Pe de altă parte, inflația conduce și la creșterea cheltuielilor statului românși, implicit, la nevoia acestuia de a finanța un deficit bugetar consistent. Guvernul s-a împrumutat la rate ale dobânzii mult mai mari decât în anii anteriori, rata medie a cuponului obligațiunilor de stat emise în 2023 fiind de aproape 7%, față de 4,5% în 2022, 3,8% în 2021, respectiv 3,9% în 2020. Dobânzile mai mari la care s-a împrumutat statul în 2023 se vor regăsi în datoria publică din anii următori, pentru că sumele împrumutate au ca destinație atât acoperirea cheltuielilor bugetare (deficitul se păstrează la cote ridicate), cât și datoriile din anii anteriori și dobânzile aferente, ajunse la scadență.

Aceste “piese de puzzle” – inflație și costuri de finanțare încă ridicate, deficit bugetar periculos de mare, mult peste țintele stabilite de Consiliul Uniunii Europene, plus o creștere economică modestă, nu ne încurajează să credem că datoria publică se va reduce în următorii ani, în termeni absoluți sau ca pondereîn PIB.

Dacă luăm în calcul ultimele previziuni ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, care nu rar au fost contrazise de realitate, creșterea reală medie a PIB pentru anii 2024-2027 a fost estimată la 4%, iar rata medie anuală a inflației la 3,8%, adică vom avea o creștere medie nominală a PIB de 7,8% pe an. În ceea ce privește creșterea nominală a datoriei publice, aceasta a fost relativ constantă în ultimii 3 ani, undeva la 16% de la an la an, de două ori mai rapid față de creșterea economică. Dacă mergem pe ipoteza că această rată de creștere a datoriei publice se va menține în următorii ani, și nu avem motive să credem că va fi mai redusă, până în 2027 se va depăși cu siguranță plafonul de 60% din PIB stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Mathias Cormann, Secretarul General al OCDE, este și mai pesimist. Potrivit acestuia, datoria publică a țării noastre ar putea ajunge la 57% din PIB până în anul 2025. Și trebuie să ținem cont și de faptul că 60% din PIB este pragul de sus recomandat pentru economiile europene puternice, nicidecum pentru o economie fragilă ca cea a României. Este destul de evident că în lipsa unor măsuri coerente de reducere a deficitului bugetar structural, datoria publică nu poate decât să crească la cote alarmante, având drept posibile efecte“deformări” ale altor indicatori economici, conducând la o referință circulară, ca să nu îispunem “tăvălug”, care cu greu ar mai putea fi corectată.

Nu este de mirare că organizații economice de referință, cum sunt Banca Mondială, FMI și, recent, OECD, recomandă insistent României să ia măsuri în sensul reducerii deficitului bugetar și a datoriei publice. Deficitul influențează în mod direct nivelul datoriei publice, deoarece acesta trebuie finanțat cumva din surse suplimentare atunci când veniturile nu sunt suficiente. O pondere mai mare a datoriei în PIB va conduce inevitabil la măsuri mai drastice de reducere a cheltuielilor. Știm bine că salariile aparatului administrativ al statului sunt ultimele care ar suferi ajustări, așa că primele tăieri vor fi, cel mai probabil, din alocările pentru investiții publice în infrastructură, în sănătate, educație și altedomenii cheie, ceea ce va deforma și alte piese de puzzle,cu un final previzibil: încetinirea creșterii economice, în cel mai bun caz.

Pe măsură ce atât țările avansate, cât și cele în curs de dezvoltare continuă să-și crească ratele datoriei publice, factorii de decizie trebuie să fie conștienți de efectele negative ale unei rate de îndatorare mai mare asupra creșterii economice. Pentru a evita aceste efecte negative asupra creșterii, țările avansate ar trebui să urmărească să-și mențină ratele datoriilor la niveluri sustenabile, de preferință sub 80% din PIB, în timp ce țările în curs de dezvoltare, printre care se află încă și România, ar trebui să își mențină ratele datoriilor sub 60% din PIB. Avem nevoie de o abordare coerentă care să includă o disciplină fiscală corelată cu restructurarea datoriilor deja existente. Reducerea poverii datoriei publice va crea spațiu fiscal și va permite noi investiții, contribuind la stimularea creșterii economice în următorii ani. De asemenea, reformele aduse piețelor muncii și ale produselor care stimulează producția la nivel național ar sprijini acest obiectiv.

Laurenţiu Stan este cunoscut în domeniu ca evaluator autorizat de aproape 20 de ani. De 15 ani s-a specializat în evaluarea de afaceri şi active intangibile, cum ar fi licenţe, patente, software, drepturile de proprietate intelectuală, mărcile comerciale, iar în prezent dezvoltă în România conceptul de Value Growth Advisory, menit să ajute antreprenorii care doresc să crească valoarea propriei afaceri în vederea unei eventuale vânzări şi nu numai. Este certificat de organizaţii naţionale şi internaţionale de renume din domeniul evaluărilor – Membru Acreditat ANEVAR (MAA) pentru specializarea Evaluarea întreprinderilor şi activelor necorporale, Certified Valuation Analyst – CVA de către The European Association Of Certified Valuators And Analysts – EACVA, Recognised European Valuer – REVÂ de către The European Group Of Valuers’ Associations – TEGoVA şi membru al The Royal Institution of Chartered Surveyors – RICS.