Unde zboară cele mai multe avioane care decolează de pe Otopeni. Surpriza clasamentului

Economica.net
20 02. 2017
aeroport_14640000

Topul primelor cinci rute operate de companiile aeriene pe Aeroportul Henri Coandă, după numărul de pasageri, s-a schimbat În 2016 faţă de 2015. În timp ce unele destinaţii au urcat în acest top, altele au dispărut.

În această situaţie este Paris, care nu se mai regăseşte în top 5 al rutelor operate de la Otopeni, deşi în 2015 se afla pe locul doi, arată datele Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) furnizate la solicitarea ECONOMICA.NET

Londra, cu zborurile spre aeroporturile Heathrow, Luton, Gatwick şi Stansted, a rămas şi anul trecut cea mai populară destinaţie, în funcţie de numărul de pasageri transportaţi de companiile aeriene, iar locul Parisului a fost luat de Roma, cu aeroporturile Fiumicino şi Ciampino, care se afla în 2015 pe locul trei. 

În top şi-a făcut loc şi Tel Aviv, şi asta pentru că un agenţiile de turism israeliene au adus anul trecut zeci de mii de turişti la Bucureşti. Pe locul patru se află Amsterdam, în creştere cu un loc faţă de 2015, în timp ce Istanbul (Ataturk şi Sabiha Gokcen) a coborât o poziţie şi a ajuns pe locul cinci. 

CNAB a înregistrat anul trecut un trafic record, de 10,99 milioane de psagero pe cele două aeroporturi ale Capitalei – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional. Comparativ cu 2015, numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Bucureştiului în 2016 a înregistrat o creştere substanțială, de 18,3%.

Ce noi rute vor mai opera companiile de la Bucureşti 

Debutul cu noi rute în acest an l-a făcut compania Astra Airlins, care din 9 ianuarie zboară de două ori pe săptămână spre Salonic. 

Luna aceasta, companiile Alitalia şi Air Berlin au încetat să mai zboare spre Roma, resprectiv, Berlin. Cu toate acestea comania TAP va reveni din luna iulie cu zboruri directe de la Bucureşti spre Lisabona. 

În plus, şi ceilalţi operatori şi-au mărit portofoliul de destinaţii. Spre exemplu, Blue Air a lansat a introdus curse regulate spre Tel Aviv, cu trei frecvențe săptămânale, ia de la 1 iunie va inaugura şi rutele București-Bordeaux (două curse săptămânale) și București-Copenhaga (trei curse pe săptămână).

De la sfârşitul lunii martie, Ryanair va opera o nouă rută: București-Palermo, cu o frecvență de 3 zboruri pe săptămână.

Şi Wizz Air lansează un nou zbor din Capitală spre Lamezia Terme, începând cu 26 martie 2017, cu o frecvență de două curse pe săptămână.