Detaliile listării Agricover Holding SA pe piața reglementată a BVB. Oferta s-ar putea finaliza în trimestrul doi al anului

11 04. 2023
bvb3

Agricover Holding SA, din care fac parte Agricover și  filialele sale, Agricover Distribution SA, Agricover Credit IFN SA și Agricover Technology SRL, cu activități în agribusiness va desfășura o Ofertă Publică Inițială ( IPO) pentru un număr maxim de 145.436.236 acțiuni noi, ordinare, emise de companie ca parte a unei majorări a capitalului social, precum și pentru maxim 800.622.551 de acțiuni ordinare existente, deținute de actualii acționari ai companiei Jabbar Kanani și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Oferta va avea loc după aprobarea prospectului de ofertă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară din România.

Oferta este așteptată a fi finalizată în T2 2023, însă  lansarea ofertei depinde de condițiile de piață și de îndeplinirea altor condiții specifice legate de ofertele internaționale de acțiuni, inclusiv obținerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităților de supraveghere (inclusiv, printre altele, aprobarea Prospectului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară din România).

BERD va vinde până la 189.071.146 acțiuni existente, reprezentând circa 10% din numărul total de acțiuni existente ale Agricover, iar Jabbar va vinde până la 611.551.405 acțiuni existente, reprezentând circa 32% din numărul total de acțiuni existente ale Agricover.

Valoarea free-float-ului ulterior ofertei va depinde de numărul de acțiuni noi emise de companie și de numărul de acțiuni existente vândute către noii investitori în cadrul ofertei. Cu toate acestea, este de așteptat ca free-float-ul să fie de cel puțin 40%, dacă nu vor fi întreprinse acțiuni de stabilizare. Fondatorul Agricover, Jabbar Kanani, care deține în prezent 87,269% din capitalul social, va deține majoritatea acțiunilor companiei după finalizarea ofertei. BERD are acum o participație de 12,727%.

Oferta va consta într-o ofertă publică adresată investitorilor de retail și instituționali din România și o ofertă destinată investitorilor eligibili din afara României, în conformitate cu prevederile Prospectului. În urma aprobării Prospectului de către ASF și a încheierii ofertei, Agricover intenționează să solicite admiterea la tranzacționare a acțiunilor pe piața reglementată operată de Bursa de Valori București (BVB).

Fondurile nete atrase vor fi utilizate pentru a sprijini strategia de creștere avută în vedere de către Grup.

„De-a lungul a două decenii, Agricover a fost un susținător consecvent al fermierilor, oferindu-le acces la inputuri agricole, soluții de finanțare și digitalizare emergentă, care promovează practicarea unei agriculturi sustenabile și responsabile la nivelul României. Angajamentul nostru ferm față de principiile solide de guvernanță corporativă, managementul pragmatic și prudent, transparență și responsabilitate ne-a ajutat să devenim un jucător proeminent în sectorul agricol românesc. În ciuda faptului că ne-am confruntat cu provocări fără precedent în ultimii ani, Agricover a furnizat în mod constant rezultate financiare îmbunătățite și a crescut cota de piață pe care o deține. Ca parte a strategiei noastre de dezvoltare durabilă și în concordanță cu ambiția noastră de a defini agricultura de mâine, suntem încântați să anunțăm intenția noastră de a lista Agricover la Bursa de Valori București. Având la bază succesul emisiunii noastre de obligațiuni în valoare de 40 de milioane de euro din anul 2021, obiectivul nostru este să atragem în continuare capital pentru dezvoltare și noi investitori, care sa se alăture parcursului nostru către succes”, a declarat Jabbar Kanani, Președintele Consiliului de Administrație al Agricover Holding.

Coordonatorul global unic și bookrunner pentru ofertă este WOOD & Company Financial Services, iar S.S.I.F. TRADEVILLE S.A. acționează ca agent de retail.

Grupul Agricover a fost înființat în anul 2000 de către antreprenorul Jabbar Kanani. În 2017, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a devenit un investitor instituțional important în Agricover Holding SA, care deține în prezent 12,727% din capitalul social al companiei. De asemenea, în 2018, Adama Agriculture BV a devenit investitor strategic semnificativ în Agricover Distribution SA, deținând 10% din capitalul social al filialei.

Prin filialele sale, Grupul oferă fermierilor o gamă integrată de inputuri agricole, finanțare și soluții digitale menite să sporească productivitatea agriculturii, să diminueze costurile de operare, să finanțeze activitatea și creșterea și să dezvolte modele de afaceri agricole eficiente și sustenabile.

Grupul are două segmente principale de activitate: distribuția de inputuri agricole, realizată de Agricover Distribution SA și finanțarea specializată pentru fermieri, asigurată de o instituție financiară nebancară, Agricover Credit IFN SA. Cele două segmente generează împreună majoritatea veniturilor și rezultatelor operaționale ale Grupului.

În 2021, Grupul și-a extins portofoliul de servicii prin lansarea unei platforme digitale „one-stop-shop” denumită Crop360, operată de Agricover Technology SRL. Această platformă oferă fermierilor integrarea vânzărilor online și a interacțiunilor bancare cu clienții grupului.

Grupul intenționează să accelereze creșterea organică și să o completeze cu fuziuni și achiziții strategice, cu posibilitatea de a accesa noi segmente sau piețe compatibile și complementare.

Agricover a înregistrat venituri de aproximativ 2,55 miliarde de lei în 2022, o creștere de aproximativ 50% față de 2021, și un profit net consolidat de aproximativ 91,3 milioane de lei, o creștere de circa 7% în comparație cu 2021. În 2022, Agricover a continuat să își extindă portofoliul de clienți, furnizând inputuri agricole și finanțare pentru 9.949 de clienți, dintre care aproximativ o treime au beneficiat de produse și/sau servicii furnizate atât de Agricover Distribution, cât și de Agricover Credit.

La nivelul Agricover Credit, valoarea contabilă brută a creditelor și avansurilor acordate clienților la 31 decembrie 2022 a ajuns la aproximativ 2,84 miliarde de lei, în creștere cu circa 42% față de sfârșitul anului 2021. Rata creditelor neperformante a continuat să fie sub media sectorului, fiind de 2,9% la 31 decembrie 2022, față de media sectorului agricol de 3,1% la 30 septembrie 2022.

Grupul a continuat să investească în 2022 în automatizarea proceselor de afaceri și în viitorul digital al agriculturii. De la lansarea sa în noiembrie 2021, platforma Crop360 a fost implementată până în prezent în peste 3.000 de ferme.

Grupul avea, la 31 decembrie 2022 , 510 angajați permanenți și un număr total de 518 angajați, incluzând angajați prin agenție, temporari și stagiari.