Deutsche Bahn vrea să listeze anul viitor divizia sa de transport internaţional
Analiştii estimează divizia Arriva la 3 – 4 miliarde de euro (3,3 – 4,4 miliarde de dolari). Compania intenţionează să listeze o participaţie minoritară la Arriva începând din mai, restul acţiunilor urmând să fie vândute în următorii trei ani.
„Cu siguranţă vrem să ne listăm anul viitor şi apoi să vindem tot la un moment dat”, a afirmat Lutz.
Un purtător de cuvânt al Deutsche Bahn a confirmat informaţia, dar nu a dorit să ofere detalii suplimentare.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat recent, pentru Reuters, că Deutsche Bahn este în negocieri exclusive cu fondul american Carlyle privind vânzarea Arriva, dar pregăteşte şi o eventuală flotare. Discuţiile cu potenţialii cumpărători au eşuat din cauza preţului, au precizat sursele.
Arriva, care are peste 50.000 de angajaţi în Europa, operează şi o franciză britanică.
În septembrie, guvernul german şi Deutsche Bahn au ajuns la un acord ce prevede până în 2030 investiţii comune în mentenanţa şi repararea căii ferate, în valoare de aproximativ 86 de miliarde de euro. Alte fonduri de la bugetul federal vor fi de asemenea alocate pentru lucrări.
Richard Lutz afirma recent că se aşteaptă ca pachetul pentru protecţia mediului, în valoare de cel puţin 100 de miliarde euro, anunţat de guvernul german, să genereze cea mai puternică creştere înregistrată de Deutsche Bahn în istoria de 180 de ani a companiei.
Printre măsurile vizate de guvernul de coaliţie condus de cancelarul Angela Merkel se numără promovarea transporturilor publice şi a călătoriilor cu trenul, creşterea preţului la călătoriile cu avionul în Germania şi diverse subvenţii pentru dezvoltarea de automobile electrice sau pentru instalaţii de încălzire ecologice.
Richard Lutz a precizat că pachetul pentru protecţia mediului include şi o reducere a Taxei pe Valoarea Adăugată pentru biletele de tren, ceea ce îi va aduce Deutsche Bahn venituri suplimentare în valoare de 20 miliarde euro până în 2030.
Companiile europene de căi ferate ar urma să fie principalele beneficiare ale tranziţiei de la transportul cu automobilul şi avionul spre sistemul public de transport care emite mai puţin dioxid de carbon. Deutsche Bahn operează cea mai lungă reţea de cale ferată din Europa, aproximativ 39.000 de kilometri.
Operatorul feroviar de stat Deutsche Bahn este sub presiune din partea călătorilor pentru a-şi îmbunătăţi serviciile şi a reduce întârzierile trenurilor. De asemenea, compania se confruntă cu probleme financiare, datoria sa ajungând la 20 de miliarde de euro, iar deficitul de finanţare ar urma să atingă cinci de miliarde de euro până în 2023, avertizează analiştii.