Deutsche Bank a majorat de patru ori bonusurile chiar dacă a înregistrat pierderi pentru al treilea an consecutiv
Conform rezultatelor sale auditate publicate vineri, Deutsche Bank a înregistrat în 2017 pierderi de 751 milioane de euro, cu mult peste pierderile de 497 milioane euro conform rezultatelor preliminare publicate anterior. În pofida pierderilor, sumele alocate pentru plata bonusurilor au fost majorate până la 2,275 miliarde euro, de la 546 milioane euro în 2016.
Directorul general John Cryan a apărat decizia de a majora bonusurile catalogând-o drept un efort de a păstra angajaţii talentaţi. ‘Dacă vrem să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor că suntem cea mai mare bancă europeană cu o reţea globală, trebuie să investim în angajaţii noştri astfel încât să putem oferi cele mai bune soluţii pentru clienţii noştri’, a subliniat John Cryan, într-o scrisoare adresată acţionarilor.
Bancherii de investiţii de la Deutsche Bank vor primi mai mult de jumătate din valoare totală a bonusurilor, compensaţiile lor variabile urmând să se ridice la 1,42 miliarde euro. De asemenea, numărul angajaţilor Deutsche Bank care au câştigat mai mult de un milion de euro s-a dublat până la 756 anul trecut de la 316 în 2016.