Deutsche Bank a raportat un profit peste estimările specialiştilor: 278 milioane de euro în trimestrul al treilea

Deutsche Bank, cel mai mare grup bancar german, a raportat joi un profit net suprinzător de 278 milioane de euro în trimestrul al treilea, comparativ cu pierderile de peste şase miliarde de euro în perioada similară a anului trecut, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 27 oct. 2016, 07:03
Deutsche Bank a raportat un profit peste estimările specialiştilor: 278 milioane de euro în trimestrul al treilea

Rezultatul net anunţat de Deutsche Bank pentru perioada iulie-septembrie 2016 este semnificativ mai bun decât estimările analiştilor care mizau pe pierderi de aproximativ 610 milioane de euro. Veniturile grupului au crescut cu 2,2% până la 7,5 miliarde de euro, datorită unui avans de 10% al veniturilor realizate de divizia sa de investment banking.

‘Am continuat să facem progrese cu restructurarea băncii. Cu toate acestea, în ultimele săptămâni aceste evoluţii pozitive au fost umbrite de atenţia din jurul negocierilor pentru soluţionarea dosarului privind vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare în SUA’, a precizat directorul general John Cryan într-un comunicat.

Acţiunile Deutsche Bank au înregistrat scăderi semnificative după ce în luna septembrie Departamentul de Justiţie american a cerut Deutsche Bank să plătească o amendă record de 14 miliarde de dolari pentru a pune capăt unei anchete ce vizează vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare. Suma solicitată de DoJ, care cel mai probabil va face obiectul mai multor luni de negocieri, este mult mai mare decât se aşteptau investitorii.

Deutsche Bank a mai anunţat joi că a pus deoparte o sumă suplimentară de 501 milioane de euro în trimestrul al treilea pentru a acoperi cheltuielile pentru litigii, adăugând că lucrează din greu să ajungă la o înţelegere cu Departamentul american al Justiţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...