Deutsche Bank, amendată de autorităţile de reglementare din SUA cu 12,5 milioane de dolari

Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, a fost amendată cu 12,5 milioane de dolari pentru difuzarea ilegală de informaţii confidenţiale, a anunţat luni Autoritatea de reglementare din industria financiară a SUA (FINRA), transmite DPA.
Economica.net - mar, 09 aug. 2016, 07:45
Deutsche Bank, amendată de autorităţile de reglementare din SUA cu 12,5 milioane de dolari

Amenda a fost acordată ”pentru eşecul semnificativ al autorităţii de supervizare în difuzarea către angajaţii băncii a informaţiilor legate de tranzacţionare. În pofida numeroaselor avertismente privind sistemul intern de comunicare al băncii (squawk boxes), Deutsche Bank nu a reuşit să stabilească o supervizare adecvată a accesului la informaţiile publicate prin acest sistem”, se arată în comunicatul FINRA.

Deutsche Bank a desconsiderat ani de zile avertismentele privind problemele de audit intern, recomandările referitoare la estimările de risc şi respectarea angajamentelor, adaugă Autoritatea de reglementare din industria financiară a SUA.

Luna trecută, Deutsche Bank a avertizat că ar putea adopta noi măsuri de reducere a costurilor, după ce profitul a scăzut cu 98% în trimestrul doi din 2016, pe fondul volatilităţii de pe pieţele financiare şi a ratelor scăzute ale dobânzilor.

Profitul net a scăzut la 20 milioane de euro (22 milioane de dolari) în perioada aprilie – iunie 2016, de la 796 milioane de euro în trimestrul doi din 2015.

Veniturile s-au redus cu 20% în trimestrul doi din 2016, la 7,4 miliarde de euro. Declinul reflectă condiţiile dificile de pe pieţe, din cauza incertitudinilor provocate de votul pentru ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit), se arată în comunicatul băncii germane.

Bancherul britanic John Cryan a preluat anul trecut conducerea Deutsche Bank, demarând un program de revizuire generală a activităţii băncii, costurile de restructurare fiind estimate anul acesta la 207 milioane de euro.

În ultima vreme, îngrijorările cu privire la soliditatea financiară a Deutsche Bank au afectat cotaţia acţiunilor băncii germane. Anul acesta, titlurile Deutsche Bank au scăzut cu 43% iar capitalizarea bursieră s-a redus aproape la jumătate.

Legăturile pe care Deutsche Bank le are cu cele mai mari bănci ale lumii fac din grupul german cel mai mare risc potenţial la adresa sistemului financiar global, a avertizat luna trecută Fondul Monetar Internaţional.

FMI a comparat posibilele ameninţări la adresa stabilităţii financiare care ar putea veni din partea băncilor de importanţă sistemică globală, într-o analiză a sectorului bancar şi de asigurări din Germania.

‘În rândul băncilor de importanţă sistemică globală, Deutsche Bank pare a fi cel mai important contributor net la riscurile sistemice, urmată de HSBC şi Credit Suisse’, se arată în analiza FMI.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...