Deutsche Bank lansează un program de răscumpărare de obligaţiuni pentru a-i linişti pe investitori

Economica.net
12 02. 2016
deutschebank_ell_brown_01301700_13363000

Deutsche Bank a precizat că va lansa o ofertă pentru răscumpărarea unor obligaţiuni în valoare de trei miliarde de euro precum şi o altă ofertă pentru răscumpărarea unor bonduri denominate în dolari în valoare de două miliarde de dolari. ‘Poziţia solidă de lichidităţi a băncii îi permite să răscumpere aceste titluri fără a-şi modifica planul de finanţare pe 2016’, a precizat cea mai mare bancă germană într-un comunicat de presă.

De la începutul anului şi până marţi, acţiunile Deutsche Bank au înregistrat o scădere de aproape 41% după ce luna trecută banca a raportat pierderi de 6,8 miliarde de euro pentru 2015. Scăderea a continuat după apariţia unor îngrijorări cu privire al capacitatea băncii de a putea plăti o serie de instrumente financiare complexe care ajung la maturitate în data de 30 aprilie.

În replică, Deutsche Bank a anunţat că are suficiente fonduri pentru a face plăţile, în timp ce directorul general John Cryan şi ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, au dat asigurări că Deutsche Bank este o bancă solidă.