Deutsche Bank va plăti în SUA o amendă de 7,2 miliarde de dolari

Economica.net
23 12. 2016
building_50084_960_720_17616100

Valoarea amenzii este mai mică decât cea solicitată în septembrie de SUA – 14 miliarde de dolari. Suma cerută Deutsche Bank ar fi reprezentat cea mai importantă amendă aplicată vreodată unei bănci străine în SUA, depăşind-o cu mult pe cea de 8,9 miliarde de dolari aplicată în 2014 grupului francez BNP Paribas pentru încălcarea embargourilor americane.

Vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare (MBS) a jucat un rol semnificativ în declanşarea crizei financiare din 2008. Băncile din SUA au făcut obiectul mai multor investigaţii, ca urmare a acuzaţiilor potrivit cărora au acordat credite ipotecare unor debitori care nu întruneau toate condiţiile, iar ulterior au vândut aceste credite sub forma unor investiţii sigure. Printre băncile amendate s-au aflat JP Morgan Chase, Goldman Sachs şi Bank of America.

Conform acordului cu autorităţile SUA, Deutsche Bank va plăti o amendă contravenţională de 3,1 miliarde de dolari şi va furniza consumatorilor un ajutor de 4,1 miliarde de dolari.

Amenda ar putea reduce cu 1,2 miliarde de dolari profitul înainte de taxe al băncii în trimestrul patru din 2016.

Deutsche Bank anunţase că a pus deoparte 5,9 miliarde de euro (6,2 miliarde de dolari) pentru acoperirea costurilor legale.

Cel puţin patru bănci europene sunt în continuarea investigate din cauza rolului lor în vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare: Credit Suisse Group AG, UBS Group AG, HSBC Holdings Plc şi Royal Bank of Scotland Group Plc.

Deutsche Bank a mai fost amendată recent în SUA cu 12,5 milioane de dolari pentru difuzarea ilegală de informaţii confidenţiale.

Amenda a fost acordată de către Autoritatea de reglementare din industria financiară a SUA (FINRA) ”pentru eşecul semnificativ al autorităţii de supervizare în difuzarea către angajaţii băncii a informaţiilor legate de tranzacţionare. În pofida numeroaselor avertismente privind sistemul intern de comunicare al băncii (squawk boxes), Deutsche Bank nu a reuşit să stabilească o supervizare adecvată a accesului la informaţiile publicate prin acest sistem”.

Deutsche Bank a desconsiderat ani de zile avertismentele privind problemele de audit intern, recomandările referitoare la estimările de risc şi respectarea angajamentelor, adaugă Autoritatea de reglementare din industria financiară a SUA.