Deutsche Boerse dă în judecată Comisia Europeană pentru blocarea fuziunii cu NYSE Euronext
Iniţiativa, rară în cazurile europene de fuziune, vine la câteva săptămâni după decizia CE, calificată la acel moment de directorul general al Deutsche Boerse, Reto Francioni, drept „o zi neagră pentru Europa”.
Acţiunea legată, care va fi înaintată la un tribunal din Luxemburg, este cu atât mai neobişnuită cu cât NYSE nu este implicată, lăsând compania germană să se implice singură într-un proce sposibil de lungă durată.
„Nu am luat o decizie oficială, dacă să contestăm decizia CE, astfel încât nu facem niciun comentariu”, potrivit NYSE. Comisia Europeană îşi va apăra hotărârea în justiţie.
„A fost o decizie corectă, pentru că această fuziune, dacă ar fi avut loc, ar fi condus aproape la un monopol pe piaţa mondială a instrumentelor derivate, ceea ce ar fi afectat mii de companii care folosesc aceste produse”, se arată într-un comunicat al CE.
Autorităţile europene antitrust au blocat propunerea de fuziune, de 9 miliarde de dolari, întrucât entitatea rezultată din combinarea celor două burse pentru instrumente derivate, Eurex şi Liffe, ar fi avut o poziţie dominantă pe piaţa de profil din Europa.
Deutsche Boerse şi NYSE mizau pe crearea „unui campion european” care să concureze marile burse americane şi pieţele de instrumente derivate din Asia.
Cele două companii au considerat că operatorul rezultat în urma fuziunii ar fi fost concurat puternic de CME Group din SUA, nefiind de acord cu CE că pieţele instrumentelor derivate sunt europene şi nu globale, în evaluarea poziţiei pe piaţă.