Deutsche Telekom cere înăsprirea reglementărilor la achiziţionarea cartelelor preplătite din cauza ameninţării teroriste
Reprezentanţii Deutsche Telekom se vor întâlni cu politicienii, firmele concurente şi autorităţile de reglementare pentru a discuta posibile măsuri, inclusiv verificarea obligatorie a identităţii persoanelor care achiziţionează cartele telefonice preplătite şi limitarea numărului de cartele pe care fiecare persoană le poate cumpăra, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al companiei germane, Andreas Middel.
Înăsprirea reglementărilor ar putea face mai dificilă achiziţionarea cartelelor telefonice preplătite de către terorişti şi criminali, eliminându-se astfel modul în care îşi ascund identitatea. În unele state europene nu se solicită acte de identitate la achiziţionarea cartelelor telefonice preplătite, care pot fi transportate fără probleme în UE.
‘Dacă vor exista reglementări care să oprească folosirea incorectă a cartelelor telefonice preplătite, ele ar trebui aplicate în întreaga Europă. Problema este că în prezent există reglementări diferite în Europa care permit folosirea greşită a cartelelor telefonice preplătite’, a explicat Middel.
Magyar Telekom Telecommunications, subsidiara din Ungaria a Deutsche Telekom, a alertat anul trecut autorităţile în legătură cu folosirea incorectă a cartelelor telefonice preplătite. S-a constatat că aproximativ 200.000 de carduri, inclusiv de la Magyar Telekom, erau înregistrate sub un singur nume, existând suspiciunea că unele carduri ar fi putut fi utilizate de terorişti, a declarat Middel.
Deutsche Telekom, care deja solicită în magazinele sale din Germania verificarea actelor de identitate ale persoanelor care cumpără cartele preplătite, a înfiinţat o unitate specială pentru a explora cele bune metode de a combate fenomenul, a explicat purtătorul de cuvânt al companiei germane.
Anul trecut, Ungaria a înăsprit legislaţia, citând riscul terorist, după ce autorităţile au informat că un mare număr de carduri SIM au fost achiziţionate în această ţară de către un om al străzii. Unele au fost folosite de cei implicaţi în atentatele din Paris şi Bruxelles.
Grupul german are operaţiuni în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, precum şi în Marea Britanie.
Deutsche Telekom controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România. La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brandul ‘T’.