Deutsche Telekom şi Orange ar putea obţine 19 miliarde dolari din vânzarea operatorului EE din Marea Britanie

Economica.net
16 10. 2014
ee_top_image_99025500

Deşi opţiunea preferată pentru EE, înfiinţată în urmă cu patru ani, este o ofertă publică iniţială, vor fi evaluate şi alte opţiuni, în funcţie de strategiile rivalilor pentru piaţa din Marea Britanie, susţin sursele. Deutsche Telekom şi Orange, cele mai mari companii de telecomunicaţii din Europa, nu au un termen limită pentru finalizarea tranzacţiei şi niciunul dintre operatori nu este interesat să cumpere participaţia celuilalt.

EE, operatorul de telefonie mobilă cu cel mai mare număr de clienţi din Marea Britanie, ar putea fi evaluat la aproximativ 15 miliarde de euro (19 miliarde de dolari), conform surselor. Dar cota de piaţă a EE este erodată de Telefonica şi Vodafone Group, astfel încât banii obţinuţi de Deutsche Telekom şi Orange din vânzarea EE ar putea fi utilizaţi la modernizarea reţelelor sau la alte tranzacţii.

Reprezentanţii Deutsche Telekom, Orange şi EE nu au comentat informaţia.

Joi, acţiunile Orange au scăzut cu 1,7%, la 10,55 euro, la bursa de la Paris, în timp ce titlurile Deutsche Telekom au înregistrat un declin de 1,1%, la 10,37 euro, la bursa de la Frankfurt.

Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, avea la finele anului trecut 236,3 milioane de clienţi la nivel mondial, dintre care 178,5 milioane erau abonaţi la serviciile de telefonie mobilă.

Pe piaţa românească, veniturile Orange România s-au majorat, în primele şase luni ale anului, cu 4,5%, până la valoarea de 448,3 milioane de euro, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013. Totodată, datorită investiţiei în reţea, inclusiv în cea mai extinsă acoperire 4G, Orange a ajuns, în primul semestru al anului, la 10.384.000 de clienţi, cu aproximativ 184.000 mai mulţi decât la finalul lunii iunie 2013.

La mijlocul lui august, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brand-ul „T”.