Deutsche Telekom va concedia 1.200 de angajaţi în Germania

Grupul de telefonie Deutsche Telekom, acţionarul majoritar de la OTE, intenţionează să elimine 1.200 de locuri de muncă în serviciile sale administrative din Germania, a declarat joi un purtător de cuvânt al companiei, transmite AFP.
Economica.net - joi, 17 ian. 2013, 14:47
Deutsche Telekom va concedia 1.200 de angajaţi în Germania

Activităţile de resurse umane, contabilitate şi marketing, unde există numeroase posturi redundante după unirea T-Home şi T-Mobile sub acelaşi acoperiş în 2010, sunt vizate în mod deosebit de acest plan ‘care se bazează exclusiv pe plecări voluntare şi care va permite realizarea unor economii de 100 milioane de euro pe an’, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Aceste noi concedieri se vor adăuga unui plan anunţat anterior care prevede eliminarea a aproximativ 40% din efectivele administrative la sediul de la Bonn (vestul Germaniei) al companiei până în 2015, ceea ce ar însemna eliminarea a cel puţin 1.300 de locuri de muncă.

În prezent, Deutsche Telekom are aproximativ 75.000 de salariaţi în Germania şi peste 230.000 la nivel global. Directorul general de la Deutsche Telekom, Rene Obermann, va pleca anticipat din fruntea companiei la sfârşitul lui 2013, urmând a fi înlocuit de directorul financiar Timotheus Hoettges. Compania încearcă să-şi reducă costurile pentru a putea investi 30 de miliarde de euro în următorii trei ani pentru extinderea reţelei de mare viteză din Germania.

Deutsche Telekom controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization SA, OTE, care la rândul său deţine 54,01% din Romtelecom. Divizia de telefonie mobilă, Cosmote, este prezentă pe piaţa românească prin Cosmote România, societate deţinută de grupul OTE, prin Romtelecom (30% din acţiuni) şi Cosmote Grecia (70% din titluri).

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: 1.565 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primul trimestru din 2025
ONRC: 1.565 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primul trimestru din 2025
Un număr de 1.565 de societăţi cu participare străină la capitalul social au fost înfiinţate în România în primul trimestru din 2025, în scădere cu 6,57% comparativ cu perioada similară......
Coreea de Sud: Partidul Democrat de opoziţie l-a desemnat candidat la prezidenţiale pe Lee Jae-myung, favorit în sondaje
Coreea de Sud: Partidul Democrat de opoziţie l-a desemnat candidat la prezidenţiale pe Lee Jae-myung, favorit în sondaje
Partidul Democrat, principala formaţiune politică de opoziţie din Coreea de Sud, l-a desemnat pe Lee Jae-myung drept candidat ...
Germania: Johann Wadephul, favorit să devină noul ministru de externe
Germania: Johann Wadephul, favorit să devină noul ministru de externe
Johann Wadephul este favorit să devină noul ministru de externe al Germaniei, relatează duminică o media locală, citată ...
Carrefour închide definitiv unul dintre cele mai mari hypermarketuri din România și anunță reduceri masive
Carrefour închide definitiv unul dintre cele mai mari hypermarketuri din România și anunță reduceri masive
Gigantul Carrefour închide luna viitoare magazinul său din mall-ul Sun Plaza din sudul Bucureștiului, pe care îl cumpărase ...