Săptămâna trecută, a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie al Deutsche Telekom în care s-a discutat modul în care pot fi reduse costurile şi noua strategie a grupului german de telecomunicaţii. Încă nu s-a luat o decizie oficială, iar un purtător de cuvânt al Deutsche Telekom a declarat pentru Handelsblatt că nu sunt planificate noi reduceri de costuri.
Pe piaţa internă, Deutsche Telekom concurează cu Vodafone şi Telefonica SA. Vânzările în Germania au scăzut cu 3,1% în trimestrul doi din 2016, la 5,41 miliarde de euro.
Pe plan global compania are 225.000 de angajaţi, din care 69.000 în Germania.
Subsidiara T-Systems are aproximativ 46.000 de angajaţi în peste 20 de ţări şi venituri anuale de 8,2 miliarde de euro (9,1 miliarde de dolari).
Deutsche Telekom AG a confirmat recent estimările pentru 2016, când profitul operaţional ajustat ar urma să crească la aproximativ 21 miliarde de euro.
Grupul german are operaţiuni în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, precum şi în Marea Britanie.
Deutsche Telekom controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România. La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brandul ‘T’.