Deutsche Welle: Posibile reţete de depăşire a crizei
Au negociat cu partenerii europeni şi au găsit soluţii. Astfel, Irlanda, Spania şi Portugalia au depăşit criza cu ajutorul unor programe de creditare şi şi-au relansat economia aplicând reforme. Totuşi, drumul nu a fost unul uşor, după cum se poate constata în cele ce urmează, scrie Deutsche Welle.
Cum au ajuns în criză?
Irlanda
După Grecia, Irlanda a fost a doua ţară din zona euro care a ajuns în dificultate în 2008. Totuşi, insula nu a ajuns în pragul falimentului din cauza stării dezolante în care se afla bugetul de stat. Dimpotrivă, criza a fost provocată de datoriile particulare. În anii anteriori de avânt economic, băncile au acordat credite cu prea mare uşurinţă, cu precădere pentru construcţia de locuinţe. Astfel, pe piaţa imobiliară s-a speculat masiv.
În 2008, când piaţa a implodat, guvernul s-a văzut silit să garanteze depunerile din bănci pentru a împiedica falimentul sectorului bancar. Numai pentru Anglo Irish Bank, statul a cheltuit 30 de miliarde de euro. Concomitent, s-au redus încasările fiscului, deoarece economia irlandeză stagna, cu precădere în sectorul construcţiilor.
Spania
Şi Spania a fost afectată de speculaţiile imobiliare. În perioada de avânt, spaniolii construiau anual până la 800.000 de locuinţe. Preţul unei locuinţe s-a triplat în decurs de numai 10 ani. Pentru a putea trăi, spaniolii s-au îndatorat masiv. Astfel, în 2008, datoria privată a ajuns să fie de două ori mai mare decât PIB-ul ţării. Iar când piaţa s-a prăbuşit, mulţi datornici au intrat în faliment, paralizând economia în ansamblu. Deodată, statul s-a văzut nevoit să cheltuie anual 32 de miliarde de euro pentru ajutoarele de şomaj.
Portugalia
Deşi ţara a beneficiat de o masivă infuzie de capital începând cu 2002, după introducerea în circulaţie a monedei euro, productivitatea a stagnat în Portugalia. Industria ţării este percepută ca rămasă în urmă. Cu toate acestea, cheltuielile statului au crescut. Potrivit criticilor, guvernul a făcut politică socială din bani împrumutaţi. Astfel, datoria statului portughez a crescut, în dauna încrederii de care se bucura în rândul creditorilor internaţionali. Indicele de bonitate al ţării s-a prăbuşit începând cu 2010. În consecinţă, executivul de la Lisabona s-a văzut nevoit să ofere temporar dobânzi de până la 15 la sută pentru a mai putea împrumuta bani.
Cum au combătut criza?
Irlanda
În noiembire 2010, Irlanda a solicitat ajutor din partea umbrelei euro de salvare şi a FMI. Ţara a beneficiat de un credit de urgenţă în valoare de 68 de miliarde de euro. Numeroase bănci, inclusiv Anglo Irish Bank, au fost naţionalizate. În plus, guvernul a impus un sever program de economisire. A micşorat salariile bugetarilor, a majorat taxa pe valoarea adăugată şi a redus ajutoarele sociale.
Spania
Spania a primit de la UE ajutoare de miliarde pentru stabilizarea sectorului bancar, începând din 2012. Totuşi, guvernul de la Madrid nu a beneficiat oficial de ajutorul umbrelei de salvare a UE şi de aceea nu a trebuit să se supună unui control din partea instituţiilor de la Bruxelles. Madridul însă a impus severe măsuri de austeritate spre nemulţumirea populaţiei.
Portugalia
În mai 2011, miniştrii de Finanţe din zona euro au adoptat un pachet de credite de urgenţă pentru statul portughez. Astfel, Portugalia a devenit cel de-al treilea stat beneficiar al umbrelei euro de salvare, după Grecia şi Irlanda. Până în 2014, Banca Centrală Europeană şi FMI i-au împrumutat Portugaliei 78 de miliarde de euro. În schimbul acestor bani, guvernul de la Lisabona a trebuit să reducă salariile bugetarilor, să renunţe la măsuri de protecţie socială, să majoreze TVA-ul şi impozitele în general.
Unde se află astăzi?
Portugalia
În mai 2014, Portugalia a renunţat la umbrela euro de salvare, după o perioadă de trei ani. Pentru prima dată, economia a început din nou să crească, deşi creşterea este una modestă, de numai 0,9 la sută. Guvernul promite să continue politica de reforme. Problemele rămase sunt: o populaţia îmbătrânită şi pauperizată. În clasamentul ţărilor din vestul Europei, Portugalia ocupă ultimul loc la capitolul prosperitate.
Irlanda
Pentru adepţii măsurilor de austeritate, Irlanda este dovada că această reţetă funcţionează. În calitate de primă beneficiară a umbrelei euro de salvare, ţara a putut se renunţe la ea în 2013. Un an mai târziu, economia a avut o creştere de cinci procente, fapt fără precedent în rândul ţărilor UE. Astăzi, PIB-ul Irlandei a ajuns aproape la nivelul înregistrat înainte de izbucnirea crizei. Iar managerii de la Anglo Irish Bank, cei care au împins ţara pe buza prăpastiei se află în faţa instanţei, în cel mai amplu proces din istoria Irlandei.
Spania
În ianuarie 2014 s-a încheiat programul UE de asistenţă pentru Spania, în valoare de 40 de miliarde de euro. Iar guvernul de la Madrid anticipează pentru acest an o creştere economică de trei procente. Spania pare să iasă din criză. Totuşi, şomajul se menţine la cote ridicate. Fiecare al patrulea spaniol nu are loc de muncă. De nemulţumirile oamenilor profită partidele care resping măsurile de austeritate. Acestea au obţinut rezultate notabile la ultimele alegeri.