„Autostrada Ford”: UMB a ajuns la un stadiu de 55% pe tronsonul 4 al DEx12

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a publicat vineri imagini noi cu tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12), unde grupul UMB a ajuns la un stadiu fizic de 55%. Oficialii de la Transporturi, cât și constuctorul, au estimat finalizarea lucrărilor la acest tronson, de aproape 32 de kilometri, în 2024.
Anemona Andone - vin, 21 iun. 2024, 11:38

dex12

 

„55% este procentul fizic al șantierului Tronsonului 4 din DEx12”, anunță DRDP Craiova într-o postare pe pagina proprie de Facebook.

 

Potrivit Regionalei de Drumuri din Bănie, Antreprenorul român are mobilizați peste 700 de muncitori și aproximativ 250 de utilaje și autocamioane.

Luna trecută, se menționa pe pagina de Facebook a CNAIR că pe cei 31,82 km cuprinși între Colonești și Pitești progresul fizic ajunsese la 50%.

UMB a construit și tronsoanele 2 și 3 ale acestui drum expres, aflate deja în circulație. Cel mai recent, a fost dat în trafic tronsonul 3, în decembrie 2023.Salariații UMB au muncit și noaptea pentru a finaliza tronsonul înainte de sfârșitul anului.

Tronson 4 DEx12

Antreprenor: Asocierea SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – SC Consitrans SRL;
Durată contract: 36 de luni (12 luni proiectare, 24 de luni execuție);
Valoare contract: 754,92 milioane de lei, fără TVA;
Sursă de finanțare: Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) + Programul Transport (PT).

Te-ar mai putea interesa și
Jaguar Land Rover  și-a reluat livrările spre SUA după o lună de pauză, provocată de taxele vamale introduse de Trump
Jaguar Land Rover și-a reluat livrările spre SUA după o lună de pauză, provocată de taxele vamale introduse de Trump
Compania Jaguar Land Rover a reluat livrările de mașini către Statele Unite după ce le-a întrerupt inițial din cauza tarifelor impuse de președintele american Donald Trump, a informat......
Japonia nu intenționează să ajungă la un acord comercial cu SUA, dacă Trump nu revizuiește taxele vamale pe care le-a impus
Japonia nu intenționează să ajungă la un acord comercial cu SUA, dacă Trump nu revizuiește taxele vamale pe care le-a ...
Negociatorul japonez în materie de taxe, Ryosei Akazawa, a dat asigurări sâmbătă că Japonia nu are intenţia de a ajunge ...
Nike, Adidas și Skechers îi cer lui Trump să excepteze industria pantofilor de la taxele vamale pe care le-a introdus
Nike, Adidas și Skechers îi cer lui Trump să excepteze industria pantofilor de la taxele vamale pe care le-a introdus
Asociația Distributirolor și Vânzătorilor de Încățăminte de (FDRA) i-a cerut președintelui Donald Trump să scutească ...
Peste 1,1 milioane de persoane s-au înscris la tragerea la sorți pentru a participa la ediția din 2026 a Maratonului de la Londra
Peste 1,1 milioane de persoane s-au înscris la tragerea la sorți pentru a participa la ediția din 2026 a Maratonului de ...
Peste un milion de persoane s-au înscris la tragerea la sorţi pentru a participa la ediţia din 2026 a Maratonului Internaţional ...