„Autostrada Ford” – DEx12: Luna viitoare va fi deschisă circulația pe tronsonul 1 și pe 20 de kilometri din tronsonul 4 – Grindeanu

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat joi calendarul inaugurărilor de pe Drumul Expres Craiova - Pitești (DEx12). Astfel, în noiembrie 2024 urmează să fie dați în trafic 20 de kilometri construiți de UMB pe tronsonul 4 și întreg tronsonul 1 (aproape 18 kilometri), construit de Ozaltin.
Anemona Andone - joi, 17 oct. 2024, 14:08

„Între 15 și 20 noiembrie se vor da în circulație primii 20 de kilometri, până la descărcarea de la Albota”, a spus șeful Transporturilor cu privire la tronsonul 4 construit de UMB. Potrivit lui, restul de 12 kilometri până la A1 urmează să fie gata la finalul anului.

Acesta a anunțat un termen și pentru tronsonul 1 al DEx12. „Undeva după 25 noiembrie, se va circula pe cei 17 – 18 kilometri. Peste o lună și 10 zile va fi dat în circulație”, a precizat Grindeanu, pe Facebook.

DEx12, finalizat integral în 2024?

dex12

La începutul lunii septembrie, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a transmis imagini cu tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), cunoscut ca „Autostrada Ford”, unde UMB executase 70% din lucrări.

La finalul lunii iulie, șeful Transporturilor preciza că stadiul fizic al lucrărilor pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12)  ajunsese la 78%, în vreme ce pe tronsonul 4 crescuse la 65%. Potrivit lui, tronsoanele de la capetele „Autostrăzii Ford” vor fi gata în 2024.

„Astfel vom putea circula, anul acesta, pe drumuri de mare viteză (drum expres și autostradă) direct de la Craiova la București”, anticipa ministrul Transporturilor.

Drumul Expres Craiova – Pitești este deja în circulație pe tronsoanele 2 și 3, construite de UMB.

Te-ar mai putea interesa și
Armata israeliană își va extinde prezența în cea mai mare parte din Fâșia Gaza
Armata israeliană își va extinde prezența în cea mai mare parte din Fâșia Gaza
Armata israeliană îşi va extinde ofensiva "în cea mai mare parte" a Fâşiei Gaza, a anunţat sâmbătă ministrul israelian al apărării, Israel Katz, relatează AFP, citată de Agerpres....
ANM a transmis o informare de precipitaţii mixte, polei, intensificări ale vântului, brumă și îngheţ până duminică dimineața, în cea mai mare parte a țării
ANM a transmis o informare de precipitaţii mixte, polei, intensificări ale vântului, brumă și îngheţ până duminică ...
O informare meteo de precipitaţii mixte, polei, intensificări ale vântului, brumă, îngheţ la sol şi ninsori, mai ales ...
INS: Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul în 2024, în scădere cu 4,7%
INS: Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul în 2024, în scădere cu 4,7%
Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în 2024, a fost de 70,802 milioane, în scădere cu 4,7% comparativ ...
Adrian Voican, vicepreședinte ANAT: A lua voucherele de vacanţă este o crimă economică împotriva dezvoltării şi nu ne dăm seama. Trebuie să le punem la loc
Adrian Voican, vicepreședinte ANAT: A lua voucherele de vacanţă este o crimă economică împotriva dezvoltării şi nu ...
A lua voucherele de vacanţă, acest catalizator al industriei, cred că este o crimă economică împotriva dezvoltării ...