Salmond, al cărui Partid Naţional Scoţian (naţionalist) a câştigat majoritatea absolută în Parlamentul scoţian în mai 2011, îi reproşează lui David Cameron că a blocat tratatul vineri fără să se fi consultat cu Edinborough, anunţă Mediafax.
El l-a acuzat pe Cameron „că a comis o eroare schimbând relaţiile Marii Britanii cu UE, fără să se fi consultat cu colegii săi liberal-democraţi, fără să fi vorbit cu guvernele locale din Edinborough, Cardiff (Ţara Galilor) şi Belfast (Irlanda de Nord)”.
Scoţia, care face parte din Marea Britanie de trei secole, dispune de un parlament şi guvern regional din 1999, în cadrul unui acord istoric cu Londra.