Dezamăgire pentru Digi în Ungaria: autoritatea în telecomunicaţii a finalizat licitaţia 5G fără să ţină cont de contestaţia operatorului
„Suntem profund dezamăgiți de decizia Autorității Naționale pentru Comunicații și Mass-media (NMHH) care a decis să încheie această procedură controversată de licitație. Precizăm că Grupul DIGI a depus acțiuni în instanță pentru a cere suspendarea procedurii și nu a primit, până în acest moment, verdictul definitiv. Considerăm că modul în care autoritatea a tratat această licitație, ignorând demersurile noastre legitime în justiție, contrazice în primul rând misiunea acestei instituții, aceea de a asigura condiții de concurență efectivă pentru bunăstarea consumatorilor și a utilizatorilor”, a declarat Serghei Bulgac, CEO Digi Communications.
Astfel, compania a hotărât să continue demersurile legale pentru a contesta excluderea din această licitație.
Grupul DIGI consideră că, prin descurajarea competiției și blocarea accesului unui al patrulea operator de telefonie mobilă la spectru, Autoritatea diminuează drastic șansele consumatorilor de a achiziționa servicii de bază la prețuri competitive. Potrivit studiilor Comisiei Europene privind tarifele practicate la internetul mobil în statele UE, Ungaria a figurat, în 2019, în grupul țărilor din Europa cu cel mai scump acces la date mobile.
„Consumatorii din Ungaria plătesc prețuri mult mai mari față de tarifele practicate în piețele mult mai dezvoltate cum ar fi Austria, Germania, Marea Britanie sau Franța. Am putea spune că s-au creat premisele perpetuării strategiei din ultimii ani prin care este împiedicat accesul companiilor pe piața de comunicații mobile. De aceea, din păcate, în următorii 15 ani, cetățenii maghiari ar putea plăti în continuare cele mai mari prețuri din Europa pentru servicii de bază, așa cum sunt serviciile de comunicații mobile”, spune compania.
Potrivit sursei citate, aceste demersuri și menținerea celor mai mari prețuri din Europa au poziționat, în ultimii ani, Ungaria pe ultimul loc în ceea ce privește rata de adopție a serviciilor de internet pe mobil. O poziție care, probabil, se va menține în viitor. „În ultimele zile am realizat cu toții cât de utile sunt serviciile de comunicații moderne și cât este de important să păstrăm legătura cu cei dragi. Totuși, constatăm cu stupoare că doar 60% din cetățeni au acces la internet mobil în Ungaria. Știind că 40% din populație nu are acces la servicii de internet mobil în rețelele existente 2G/3G/4G, nu înțelegem de ce Autoritatea a ales să excludă un nou operator și a refuzat să suspende procedura până finalizarea demersurilor legale, doar pentru a atribui frecvențe pentru următorii 15 ani în benzi cu spectru 5G, într-o manieră rapidă care nu ia în considerare interesele consumatorilor”.