Dezbaterea dintre Obama şi Romney a provocat noi reacţii energice pe Twitter şi Facebook

Confruntarea dintre Barack Obama şi Mitt Romney de marţi seara în timpul celei de-a doua dezbateri de la Hempstead, în apropiere de New York, a provocat noi reacţii energice pe reţelele sociale, unde acţiunile şi gesturile lor erau disecate şi comentate în direct, relatează AFP.
Economica.net - mie, 17 oct. 2012, 08:55
Dezbaterea dintre Obama şi Romney a provocat noi reacţii energice pe Twitter şi Facebook

Echipele preşedintelui democrat în exerciţiu şi adversarului său republican au postat mesaje pe Twitter fără întrerupere pe parcursul celor 90 de minute de dezbatere, în timp ce rezultatele şi prestaţiile candidaţilor la alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie erau comentate regulat pe bloguri.

Înainte chiar de începutul confruntării directe, ambele tabere şi-au pregătit abonaţii pe Twitter, ascuţindu-le armele.

Echipa lui Romney l-a atacat pe Obama, care „nu numai că nu a reuşit să controleze creşterea datoriilor, dar chiar le-a crescut cu o viteză fără precedent”. În timp ce echipa adversă contracara: „Nu vă lăsaţi păcăliţi: americanii reacţionează în strada #RealRomney” (adevăratul Romney), trimiţând la un link unde cetăţenii criticau propunerile republicanului.

În cursul dezbaterii, comentariile pe Twitter au crescut în intensitate şi au atins un număr de aproximativ 7,2 milioane. Sunt mai puţine decât cele aproximativ 10,3 milioane de comentarii postate la prima dezbatere din 3 octombrie de la Denver (Colorado, vest), dar mai multe decât cele aproximativ patru milioane ale confruntării directe dintre candidaţii pentru funcţia de vicepreşedinte din 11 octombrie de la Danville (Kentucky, centru-est).

Potrivit unor administratori ai reţelei sociale, 109.560 a fost numărul maxim de mesaje pe Twitter pe minut, postate în timp ce Romney a răspuns unei întrebări privind imigraţia.

Numeroase comentarii ale internauţilor s-au referit la prestaţia preşedintelui în exerciţiu, considerată mai bună decât la prima dezbatere ratată din 3 octombrie: „preşedintele a făcut o dezbatere mai bună în această seară. Revine. În timp ce Mitt divaghează (cu privire la Libia), masacrând limba engleză şi ofensând alegătorii hispanici (calificându-i pe unii dintre ei drept imigranţi ilegali)”, scria astfel pe Facebook un susţinător al preşedintelui.

Alte mesaje pe Twitter notau, de asemenea, energia regăsită a preşedintelui, departe de acel Barack Obama dominat şi aflat în defensivă la prima dezbetare: „Gobama!! Obama îl striveşte pe Romney cu acţiuni şi aritmetică”, aprecia unul dintre ei.

Drept răspuns, un susţinător republican comenta: „Boom. Boom. Boom. Romney revine în forţă, punctând cu degetul promisiunile neîndeplinite ale lui Obama”.

Mesajele pe Twitter s-au inflamat la o intervenţie nefericită a lui Romney privind femeile, răspunzând unei întrebări despre egalitatea pe piaţa de muncă.

El s-a lăudat că, în timp ce era guvernator de Massachussets (nord-est), a lucrat în condiţii de echitate între bărbaţi şi femei în cadrul echipei sale de conducere. „Am încercat cu toţii să găsim femei care aveau competenţe şi calificări pentru a deveni membre ale echipei noastre (…) Şi am raportat dosare întregi pline de… femei”, a scurtat fraza republicanul, în loc să spună „dosare pline de CV-uri depuse de femei”.

Această simplă omisiune a declanşat un val de comentarii ironice pe Twitter.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...