„Noi ne vedem mâine dimineaţă, la ora 10,00, pentru a da votul pe bugetul de stat şi pe bugetul asigurărilor sociale pe 2015 pentru a lăsa grupurile politice parlamentare să îşi exprime poziţia cu privire la votul pe care l-au exercitat şi, la ora 12,00 fix, avem sesiunea de depunere a jurământului preşedintelui statului român în faţa Parlamentului reunit, aşa cum scrie la Constituţie”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Potrivit preşedintelui Comisiei pentru buget – finanţe din Camera Deputaţilor, Ştefan Viorel, bugetul asigurărilor sociale de şomaj aferent sistemului public de pensii a fost stabilit atât la venituri, cât şi la cheltuieli, în sumă de 54,725 miliarde de lei. Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale a fost stabilit cu un excedent de 211,8 milioane de lei, veniturile fiind de 320,3 milioane de lei, iar cheltuielile de 108,5 milioane de lei.
În ceea ce priveşte bugetul asigurărilor pentru şomaj aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj, acesta a fost stabilit la un nivel al veniturilor şi cheltuielilor în sumă de 1,575 miliarde de lei. Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale este prevăzut cu un excedent de 224 milioane de lei, la venituri 245,6 milioane de lei şi la cheltuieli 21,6 milioane de lei.
„În conformitate cu prevederile articolul 21 din regulamentul activităţilor comune ale celor două Camere, comisiile noastre au fost sesizate în vederea dezbaterii şi elaborării raportului comun asupra proiectului Legii buget asigurărilor sociale de stat pe 2015. (…) Fac precizarea că s-au primit avize de la Consiliul Legislativ şi de la Consiliul Economic şi Social, Comisiile pentru muncă din Senat şi Cameră sesizate pentru avizare au transmis aviz favorabil cu amendamente dintre care unele admise, altele respinse. S-a luat în dezbatere şi opinia Consiliului Fiscal, iar proiectul de lege este însoţit de declaraţia de conformitate necesară conform prevederilor legii responsabilităţii fiscale 69/2010. Întrunite în şedinţă comună pe parcursul mai multor zile de dezbateri, membrii comisiilor sesizate în fond au analizat proiectul de lege şi anexele acestuia, avizele asupra proiectului de lege, precum şi amendamentele formulate de senatori şi deputaţi, şi au hotărât cu o majoritate de voturi să adopte raportul de admitere fără amendamente. Mai fac precizarea că proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare”, a spus Ştefan Viorel.