Dezvoltarea antreprenoriatului va reduce şomajul în rândul tinerilor – EY România
„Antreprenoriatul vine cu două surse de scădere a şomajului: cu cât mai multe companii sunt înfiinţate, cu atât mai mult va creşte numărul de angajaţi, iar cu cât mai mulţi tineri vor deveni antreprenori şi se vor auto-susţine, numărul şomerilor va scădea. (…) Pentru creşterea numărului de antreprenori, însă, este nevoie de finanţare şi mentorat. Finanţarea fără mentorat este ineficientă, la fel ca şi mentoratul fără finanţare. În general, 88% dintre antreprenorii care au mentori oameni de afaceri experimentaţi supravieţuiesc în business”, a mai arătat Matei.
Astfel, 88% dintre antreprenorii care au mentori oameni de afaceri experimentaţi supravieţuiesc în business. Pe lângă mentorat şi finanţare, birocraţia este o altă problemă cu care se confruntă antreprenorii.
„Este nevoie să fie redusă birocraţia, un subiect la fel de des adus în discuţie când se analizează sprijinirea start-up-urilor şi a antreprenorilor ca şi problema finanţării. Tinerii antreprenori au nevoie pentru a reuşi de un mediu mai simplu şi prietenos din punctul de vedere al reglementărilor şi al fiscalizării. Mai mult de 53% dintre antreprenorii chestionaţi de EY consideră că această simplificare ar susţine în mod crucial eforturile lor antreprenoriale. Cei mai mulţi antreprenori tineri sunt frustraţi de mediul de fiscalizare şi reglementare. În prezent, acesta este în general gândit pentru companiile mai mari”, mai spune Matei.
Rata şomajului în rândul tinerilor (15-24 de ani) la nivel global este estimată de Organizaţia Mondială a Muncii la 12,6% în acest an (73,4 milioane de tineri), aproape de vârful înregistrat în 2009, de 12,7%, iar tendinţa este de creştere. Până în 2018, rata şomajului în rândul tinerilor este proiectată să crească până la 12,8%, în timp ce raportul dintre şomajul în rândul tinerilor şi cel în rândul adulţilor se va păstra la nivelul ultimilor ani, respectiv la 2,7.
Cele mai afectate ţări sunt cele cu economii dezvoltate şi Uniunea Europeană, alături de Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. În aceste regiuni, şomajul în rândul tinerilor a continuat să crească începând cu 2008 iar, în economiile dezvoltate şi Uniunea Europeană, rata a urcat chiar şi cu 24,9% între 2008-2012.
În acelaşi timp, există o discrepanţă între abilităţile celor care îşi caută loc de muncă şi cunoştinţele şi abilităţile cerute de angajatori. Potrivit unui studiu OMM din 2013, citat de Mihaela Matei, în România această discrepanţă a scăzut cu 3,5 puncte procentuale între 2010-2011, de la 12% la 8,5%, cea mai mare reducere după Estonia şi Grecia dintre ţările analizate.
„Lipsa de abilităţi coexistă cu o realitate contradictorie: tinerii supracalificaţi. În România, conform aceluiaşi studiu, 15% dintre tinerii români sunt «prea» educaţi comparativ cu cererea pieţei. Iar această rată este mai mare în România decât în Marea Britanie şi Germania (…) Toate aceste dificultăţi persistente, ca şi încetinirea revenirii economice la nivel global în 2012 şi 2013, au condus la blazare şi pesimism. Din ce în ce mai mulţi tineri renunţă să mai caute un loc de muncă, iar mulţi se mulţumesc cu un job sub nivelul lor de calificare”, mai arată Matei.
În România, EY (până la 1 iulie 2013 Ernst &Young) este una dintre companiile importante de pe piaţa serviciilor profesionale. Cei peste 450 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale.