„Nu mai putem vorbi de criză, ci de o reaşezare a pieţei – dezvoltările imobiliare s-au reluat, în privinţa creditării, există variante multiple la care clienţii pot apela, preţurile la locuinţe nu au mai scăzut accentuat, ci mai degrabă s-au ajustat, iar numărul tranzacţiilor imobiliare este în creştere comparativ cu 2012 (…) Putem spune că ne îndreptăm spre o maturizare a pieţei”, a declarat pentru MEDIAFAX, Alina Necula, head of marketing & sales în cadrul dezvoltatorului imobiliar Adama.
Necula menţionează că, în 2013, a existat o pondere crescută de clienţi care au achiziţionat apartamente în baza economiilor din ultimii ani la care au mai adăugat, în unele cazuri, un împrumut de la bancă.
Adama, deţinută de grupul austriac Immofinanz, a finalizat în acest an noi faze de dezvoltare pentru proiectele Edenia Titan şi Evocasa Optima din Bucureşti şi a început construcţia la ultima clădire din complexul Copou Bellevue din Iaşi, reprezentând practic o reluare a dezvoltării post-criză.
Compania a vândut în medie în acest an 15 unităţi pe lună în proiectele din Bucureşti şi din ţară, reprezentând o creştere cu circa 25% faţă de anul 2012.
„În perioada care a urmat anunţului de schimbare a programului Prima Casă, de exemplu, şi de acordare a creditelor numai în lei, piaţa a întâmpinat un blocaj, de scurtă durată însă. La momentul actual, observăm o revenire pe nişte coordonate normale”, a adăugat Necula.
Pentru 2014, ea se aşteaptă la o stabilizare a pieţei, dar evoluţia acesteia depinde şi de modul în care băncile vor continua politica de creditare.
„În ultima perioadă acest sector transmite semnale pozitive – dobânda la creditele în lei este în scădere, băncile au început să pună la dispoziţia clienţilor pachete de credite standard care concurează cu succes rata lunară a unui credit prin programul Prima Casă. (…) ne aşteptăm ca 2014 să fie cel puţin egal ca vânzări cu 2013 şi, posibil, să vedem şi o uşoară creştere”, a mai spus Necula.
O constanţă în vânzări previzionează şi reprezentanţii companiei româneşti Conarg, care se aşteaptă şi la o creştere a ofertei de locuinţe noi.
„În plus, fiind vorba de un an electoral, aşa cum deja este în obişnuinţa acestor perioade, ne putem aştepta la o oarecare relaxare atât sub aspect legislativ, şi ne referim aici la programul Prima Casa pentru anul viitor, cât şi al finanţărilor bancare, atât pentru clienţi, cât şi pentru dezvoltatori. În acest context, noi ne propunem ca la sfârşitul anului viitor să vindem integral locuinţele din complexurile rezidenţiale finalizate (55 pentru Răsărit de Soare şi 30 pentru Quadra 2) şi, de ce nu, iniţierea unor noi proiecte imobiliare”, a declarat pentru MEDIAFAX, Mihai Vidat, director management-marketing Conarg, dezvoltatorul complexului Răsărit de Soare din Titan (1.000 de apartamente) şi Quadra 2din zona Politehnicii (240 de locuinţe).
În anul 2013, în cele două ansambluri au fost vândute în total 143 de locuinţe, din care 76 în Răsărit de Soare şi 67 în Quadra 2.
Compania israeliană Tagor a finalizat, în acest an, prima fază a complexului Adora Urban Village în Bragadiru, cu un total de 75 de apartamente şi a început construcţia de proiecte similare în Pipera, Arad şi Timişoara. Vânzările în primul proiect finalizat nu au mers însă aşa cum anticipau dezvoltatorii.
„Ne aşteptăm ca în ianuarie 2014 să vindem jumătate din apartamentele din Adora Urban Village, faza 1. Am sperat să vindem mai multe unităţi în 2013, atunci când proiectul se afla încă în etapa finalizării finisajelor, dar cumpărătorii au preferat să aştepte până la încheierea lucrărilor pentru a face achiziţii. Dar performanţa este acceptabilă, mai ales în lumina schimbărilor aduse de Guvern programului Prima Casă, care au însemnat eliminarea creditelor în euro în favoarea, exclusiv, a celor în lei, cu o rată a dobânzii evident mai mare”, a declarat Ofer Lieberson, proprietarul Tagor.
În ceea ce priveşte anul 2014, Lieberson mizează pe o evoluţie bună a pieţei, optimism dovedit şi prin începerea a încă trei proiecte, fiecare cu circa 100 de apartamente în prima fază.
Gabriel Voicu, director new homes în cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania, cea mai activă companie de consultanţă imobiliară pe segmentul rezidenţial, a menţionat că numărul de tranzacţii a fost mai mare în 2013 decât în 2012.
„Am vândut în 2013 peste 400 de unităţi numai în ansamblurile rezidenţiale de mari dimensiuni (precum Cosmopolis, Rose Garden, Metropolis Residence, Amfiteatru Residence – n.r.). Trecerea Prima Casă pe finanţări în lei a dus la o scădere imediată a cererii, ceea ce de altfel s-a întamplat cam la fiecare etapă nouă a programului. Ulterior, în noiembrie-decembrie, lucrurile s-au mai aşezat şi pe anumite segmente de piaţă şi anumite proiecte, nivelul cererii a revenit la valorile iniţiale”, a explicat Voicu.
În opinia sa, mai sunt necesare câteva luni pentru a exista o imagine de ansamblu asupra evoluţiei pieţei, precizând însă că în absenţa unor evenimente macroeconomice negative, în 2014 s-ar putea înregistra o creştere uşoară a numărului de tranzacţii.
„A fost un an agitat, cu multe schimbări în care, cu siguranţă, nimeni nu s-a plictisit. Pentru piaţa imobiliară putem spune că a fost un an mai bun decât cel precedent. Numărul de tranzacţii imobiliare a fost în creştere, majoritatea achiziţiilor fiind realizate prin programul Prima Casă”, caracterizează piaţa rezidenţială reprezentanţii complexului Militari Residence.
Ritmul de vânzare înregistrat de Militari Residence în anul 2013 a fost similar celui din 2012, respectiv o medie lunară de 60-80 de unităţi vândute.
„Nivelul vânzărilor ne-a depăşit estimările iniţiale. Continuarea programului Prima Casă a avut un impact pozitiv în volumul vânzărilor. Pentru 2014, ne aşteptăm la o menţinere a nivelului cererii, în special din partea familiilor tinere care sunt orientate către achiziţia de apartamente noi. Bineînţeles, atât pentru piaţa locuinţelor noi, cât şi pentru cea a locuiţelor vechi, continuarea programului guvernamental Prima Casă este vitală”, au conchis reprezentanţii Militari Residence.