Dezvoltatorii Java, cel mai bine plătiţi programatori. Câştigă între 1300 euro şi 1750 euro pe lună

Economica.net
22 03. 2016
jobs2_35630200

Consulteam a realizat cu sprijinul Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii IT un studiu salarial privind salarizarea din 43 de companii din IT&C din România.

Dintre programatori, poziţia de Java Developer este cel mai bine plătită, cu un salariu net lunar cuprins între 1300 euro şi 1750 euro, cu valori chiar mai mari în funcţie de senioritate. Studiul include date salariale ale dezvoltatorilor de limbaje de programare precum Java, .Net, C++, PHP, IOS.

La nivel regional, a crescut numărul companiilor de IT&C din Cluj, Timişoara, Braşov, Galaţi, Craiova, Tîrgu Mureş.

Salariile din IT&C vor creşte, în medie, cu 6% în 2016, faţă de 7% – în 2015.

Pentru o poziţie de iOS Developer, salariul mediu oferit de angajatorii din Bucuresti este cu 9% mai mare decât salariul oferit de angajatorii din restul ţării, arată studiul.

Piaţa de IT este în mare efervescenţă în ultimii ani, iar Romania este un centru de dezvoltare şi o piaţă încă foarte interesantă pentru investitorii în acest domeniu, spune Oana Botolan Datki, SEE managing partner la Consulteam.