Dezvoltatorii imobiliari vin cu proiecte mixte, ca alternativă la marile cartiere de dormit

25 04. 2017
proiect_76848900

Unul dintre cele mai mari proiecte mixte aflate în construcţie în Bucureşti este cel al companiei Vastint. Compania a cumpărat cu ani în urmă terenul fostei fabrici Timpuri Noi, unde va livra anul acesta aproape 30.000 de mp de spaţii de birouri din cei 100.000 de mp planificaţi. Pe lângă componenta comercială, proiectul va avea şi locuinţe. Deocamdată, se lucrează la finalizarea primelor două clădiri şi la fundaţia celei de-a treia. 

Marile cartiere de dormit sunt în partea cealaltă a oraşului, opuse nordului. Oraşul s-a dezvoltat, însă acum trebuie să se echilibreze şi un punct important sunt aceste proiecte mixte. Eu am lucrat în Pipera şi am făcut o oră jumătate dus, o oră jumătate întors. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am plecat de la angajator. Nu aveam viaţă personală în timpul săptămânii”, a declarat Antoniu Panait, directorul general al Vastint România, în cadrul unui forum pe teme imobiliare organizat de Business Review. 

Vastint a închiriat 7.350 de mp din spaţiile de birouri către Kruk, ImpactHub şi dcs plus. De asemenea, alţi 2.200 de mp de spaţii comerciale au fost închiriate către Fratelli. 

Proiect mixt şi la Timişoara

Nu doar Bucureştiul se poate lăuda cu proiecte mixte, ci şi Timişoara, acolo unde omul de afaceri Odiviu Şandor are în dezvoltare proiectul Isho, care va cuprinde nu daor 1.200 de apartamente, ci şi o componentă de birouri şi spaţii comerciale. „Cred că piaţa a evoluat, cred că persoana care lucrează într-un birou nu mai vrea să locuiască în cealaltă parte a oraşului”, spune Ovidiu Şandor, CEO Mulberry Development. 

Chiar dacă înainte de criză au fost anunţate mai multe proeicte mixte, acestea nu au mai fost construite. Unul dintre motive, crede Şandor, este că atunci nu existau cumpărători interesaţi de acest tip de proiecte. 

„Cred că intrăm intr-o altă etapă de evoluţie a pieţei. Cred că o piaţă incipientă, care a existat în ultimii 10-15 ani, nu avea loc decât de proiecte singulare, când exista posibilitatea unui exit. Nu cred că avem cumpărători suficinet de rafinaţi pentru a cumpăra proeicte mixte”, mai spune Ovidiu Şandor. 

Problemă: infrastructura 

De ani de zile, autorităţile au picat examenul numit infrastructură, cu proiecte măreţe anunţate în fiecare campanie electorală. Primăriile au dat autorizaţii de construcţie, au încasat banii, încasează şi impozite de la proprietari, dar au uitat să construiacă şi drumuri. 12.000 de locuinţe sunt în construcţie în Bucureşti, cele mai multe în parte de vest, nord şi sud. 

„E clar că dezvoltările au avut un ritm mult mai alert decât infrastrucutra. Dezvoltatorii s-au săturat să aştepte marile proiecte de infrastrucutură promise, blocate în studii de fezabilitate, analize şi alte rapoarte. Şi atunci au venit cu soluţii. Au dezvoltat proiecte mixte, în zonele principale de birouri sau în zone energente, aşa cum face Vastint, cum a făcut Globalworth pe Dimitrie Pompeiu sau AFI”, spune Monica Vasile, senior broker în cadrul companiei de consultanţă imobiliar Cushman & Wakefield Echinox.