Dezvoltatorul Cosmopolis a crescut prețurile la vile cu 10% pe fondul creșterii cererii. În schimb, studiourile s-au ieftinit

Dezvoltatorul Opus Land Development, care construiește proiectul rezidențial Cosmopolis din nordul Bucureștiului, a vândut în primele nouă luni apartamente și case de 30,6 milioane de euro. În plus, pe fondul unei creșteri de 70% a cererii pentru case, dezvoltatorul a majorat prețurile vilelor.
Andrada Ghira - mar, 05 oct. 2021, 09:48
Dezvoltatorul Cosmopolis a crescut prețurile la vile cu 10% pe fondul creșterii cererii. În schimb, studiourile s-au ieftinit

Dezvoltatorul Cosmopolis a vândut în primele nouă luni din acest an 425 de locuințe în cadrul proiectului construit la Ștefăneștii de Jos, și are încheiate contracte pentru alte câteva sute de apartamente. Spre comparație, pe tot parcursul anului trecut au fost vândute 488 de locuințe care au generat vânzări de 29,5 milioane de euro.

Pandemia a adus și o schimbare: cumpărătorii s-au orientat și spre achiziția de case, ceea ce a făcut ca cererea să explodeze.

„Cererea pentru locuințe în proiecte integrate a crescut exploziv în toată această perioadă iar faptul că avem și un produs atractiv pe segmentul de case cu grădină a contribuit la acest rezultat. Cererea pentru case a crescut cu peste 70%, nu putem ține pasul cu cererea”, afirmă Gabriel Voicu, vicepreședinte SVN Romania și project manager Cosmopolis din partea companiei. SVN Romania este consultantul imobiliar și agentul exclusiv al proiectului.

Un efect al acestei cereri crescute este creșterea prețului la vile cu 10%. Dacă la începutul anului prețul promovat de companie a fost de 99.400 de euro plus TVA pentru vilele cu etaj de 99 de mp construiți, acum prețul este de 109.900 de euro plus TVA. În schimb, studiourile de 45 de mp construiți au un un preț mai mic cu aproape 11% și sunt promovate acum la prețuri de la 45.900 de euro plus TVA. 

„Creșterea prețurilor locuințelor din cadrul Cosmopolis, ca de altfel și majorările generale din piața rezidențială, au fost determinate de un cumul de factori: raportul cerere – ofertă existent, majorarea semnificativă a costurilor materialelor de construcții, creșterea costurilor cu forța de muncă și rata inflației”, a declarat Gabriel Voicu pentru Economica.net. 

Și pentru că bucureștenii își doresc acum să stea la casă, dezvoltatorul are ca obiectiv creșterea numărului de case care vor fi construite în viitorul apropiat. 

Investițiile totale derulate în acest an de Opus Land pentru dezvoltarea Cosmopolis se vor ridica la 29 de milioane de euro, cu o treime peste nivelul din 2020. Suma va fi direcționată atât către dezvoltarea de locuințe cât și către extinderea infrastructurii generale a Cosmopolis. În acest an a fost deschis circulației al doilea drum de acces dinspre și înspre Tunari, în zona de nord a complexului. Proiectul a ajuns în prezent la peste 4.400 de locuințe finalizate și o comunitate care numără peste 12.000 de locuitori.

Investițiile totale realizate în Cosmopolis până în acest moment se ridică la peste 370 de milioane de euro, acesta fiind unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare din România, indiferent de segmentul pieței imobiliare.

SVN Romania este unul dintre cele mai mari jucători activi pe piața de consultanță imobiliară din România, cu două birouri regionale la Brașov și Cluj – Napoca. SVN este agentul a peste 20 proiecte rezidențiale amplasate în București, Brașov, Cluj – Napoca, Constanța, Sibiu și Oradea.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...