Dezvoltatorul CTP investește 35 de milioane de euro într-un depozit pentru operațiunile logistice ale Brico Depot România
Dezvoltatorul de spații logistice CTP a convins Quehenberger Logistics să mute operațiunile logistice pentru Brico Depot România în CTPark Bucharest West. Pentru a acomoda nevoile logistice ale companiei, CTP investește peste 35 milioane de euro în contrucția noii clădiri.
Quehenberger Logistics operează activitatea logistică a Brico Depot România prin intermediul Kingfisher. Compania își mută toate operațiunile din România în cadrul CTPark Bucharest West.
Noua clădire va avea o suprafață de 102.000 mp și va dispune de 12 drive-in-uri și 105 docuri. De asemenea, clădirea va fi certificată BREEAM, “Excellent” și va dispune de peste 55.000 mp de spații verzi, de iluminare LED în totalitate și de instalații de tratare și de utilizare a apei gri. Lucările de construcție vor fi finalizate până în toamna acestui an.
Quehenberger Logistics este prezent în parcurile CTP de peste cinci ani și operează peste 150.000 mp pentru clienți precum Selgros sau PPT. Decizia Kingfisherde a muta operațiunile Brico Depot România în cadrul CTPark Bucharest West vine ca urmare a nevoii producătorului de mobilă de a-și eficientiza activitatea logistică.
“În demersul nostru de a extinde și a optimiza operațiunile Brico Depot în România, lucrăm în mod continuu la îmbunătățirea performanței rețelei noastre logistice. După fuziuunea celor două rețele logistice într-o singură entitate alături de partenerul nostru Quehenberger Logistics în cadrul CTPark Bucharest West, ne orientăm atenția asupra centralizării tuturor facilității într-o singură clădire monobloc. Acest lucru ne va ajuta să le oferim servicii excelente clienților noștri, pentru că ne va permite să îmbunătățim eficiența operațională și să reducem costurile logistice”, spune Burak Gurcan, Logistics Director, Brico Depot România.
CTPark Bucharest West este amplasat strategic pe harta logistică a țării, la 20 km distanță de orașul București, la a doua ieșire de pe autostrada A1. În prezent, parcul oferă mai mult de 300.000 mp închiriabili pentru peste 100 de companii din sectoarele e-commerce și logistică.