RomReal, dezvoltatorul cu 126 ha de teren, salvat de la faliment de bancă. Pentru moment

Dezvoltatorul RomReal, care anunţa luna trecută că nu mai poate plăti creditul către Alpha Bank, a revenit cu un nou anunţ: banca a fost de acord cu prelungirea împrumutului.
Andrada Ghira - J, 29 nov. 2012, 10:08
RomReal, dezvoltatorul cu 126 ha de teren, salvat de la faliment de bancă. Pentru moment

Nervegienii de la RomReal, care deţin pe piaţa locală peste 126 de hectare de teren, au anunţat că Alpha Bank a fost de acord cu extinderea împrumutului de 11,6 milioane de euro acordat companiei . Creditul a fost prelungit pentru o perioadă de tre ani, până în noiembre 2015, cu posibilitatea de a fi extins cu încă doi ani.

„După intense negocieri cu banca, compania este mulţumită să anunţe că a fost aprobată prelungirea creditului de 11,6 milioane de euro cu trei ani de către Alpha Bank. În plus, compania are şi opţiunea de a prelungi această facilitate cu încă doi ani la maturitate. Condiderăm această soluţie ca fiind una acceptabilă într-o perioadă foarte dificilă pentru piaţa imobiliară şi sectorul bancar din România”, a declarat într-un comunicat remis Bursei de la Olso, Kay Thorkildsen, CEO RomReal.

Anunţul vine după ce luna trecută, oficiali ai RomReal anţau dificultăţi financiare serioase, care nu le vor permite să achite creditul luat de la Alpha Bank, şi care ajungea la maturitate la 30 octombrie 2012.

La sfârşitul trimestrului trei, compania deţinea 123 de hectare de teren (15 parcele), a căror valoare s-a redus cu 15%, mai puţin în cazul terenului din nordul staţiunii Mamaia. Compania a înregistrat o pierdere operaţională de 3,43 milioane de euro, faţă de câştigul de 843.000 de euro înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Această pierdere a rezultat din deprecierea valorii terenurilor pe care le are  în portofoliu. Valoarea celor 15 terenuri a fost de 26,04 milioane de euro, reprezentând 67,9% din totalul de active la sfârşitul perioadei menţionate.

RomReal este un vehicul de investiţii, ce operează în România prin intermediul subsidiarei WestHouse Group. În 2008, norvegienii au suspendat construcţia a două proiecte rezidenţiale cu 400 de locuinţe, pe care le avea în derulare. De asemenea, RomReal a plătit atunci şi avansul de 625 .000 de euro fără TVA dat de 25 de clienţi pentru locuinţe în proiectul Central Apartments. Principalii acţionari ai RomReal, cu o participaţie cumulată de circa 95%, sunt două companii şi o bancă din Norvegia, MGL Investments, Elin Odfjell, respectiv SEB Private Bank.

Te-ar mai putea interesa și
Furtunile fac ravagii. UNSAR: Peste 4.000 de dosare de daună  în primele 5 luni ale anului
Furtunile fac ravagii. UNSAR: Peste 4.000 de dosare de daună în primele 5 luni ale anului
Mai mult de 4.200 de oameni și companii s-au adresat în primele cinci luni ale acestui an asigurătorilor membri ai Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România......
De la Craiova la Constanța doar pe „autostradă” din 15 iulie? Previziunile lui Grindeanu
De la Craiova la Constanța doar pe „autostradă” din 15 iulie? Previziunile lui Grindeanu
UMB ar putea finaliza până pe 15 iulie lucrările la ultimii kilometri ai Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12), potrivit ...
Alte 12 companii din industria agroalimentară vor investi 1,4 miliarde de lei în producție. 58% din fonduri sunt de la stat. În total sunt 20
Alte 12 companii din industria agroalimentară vor investi 1,4 miliarde de lei în producție. 58% din fonduri sunt de la ...
În perioada martie-aprilie, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a semnat încă 12 acorduri de finanțare ...
Lion’s Head a primit autorizația de construcție pentru un parc industrial de 80.000 mp în Popești Leordeni
Lion’s Head a primit autorizația de construcție pentru un parc industrial de 80.000 mp în Popești Leordeni
Proiectul Lion's Head va oferi spații flexibile, constând în unități cu dimensiuni cuprinse între 1.500 mp și 20.000 ...