Dezvoltatorul cu capital spaniol Gran Via va ajunge în 2020 la 2.000 de apartamente livrate pe piața românească
„Ultimii ani au reprezentant pentru noi un efort de echipă, ajungând la finalul lui 2019 să avem 1.800 de apartamente livrate. 2020 este un an al schimbării și am considerat oportun, odată cu depășirea bornei de 2.000 de apartamente, să redefinim brandul Gran Via într-o manieră contemporană”, explică Ana Maria Nemțanu, Sales & Marketing Director, Gran Via România.
Proiectul Timișoara 58 a fost dezvoltat începând din 2013, în patru faze de construcție, pe un teren în suprafață de 32.000 mp (fosta platformă industrială Frigocom) totalizând o investiție de 45 milioane euro în achiziția terenului, infrastructură, 7 blocuri și diverse facilități precum locuri de parcare, alei de circulație sau loc de joacă destinat locatarilor.
Până anul trecut au fost livrate 500 de apartamente, urmând ca după finalizarea ultimei faze, întreaga comunitate să numere 800 de unități: garsoniere, două și trei camere, precum și apartamente tip duplex. Toate apartamentele se încadrează în cota de TVA de 5%, cererea provenind atât din partea tinerelor familii bucureștene, cât și din partea celor care se relochează în București din alte județe.
Gran Via are un istoric de 15 ani pe piața românească, specializându-se în reconversia unor foste loturi industriale în proiecte rezidențiale, ce au schimbat în bine fața orașului. Dezvoltatorul a finalizat în București peste 2.000 de apartamente în proiecte precum Gran Via Park, Timișoara 58 (ambele în sectorul 6 al Capitalei) și Aviației Apartments, în sectorul 1. În Constanța, dezvoltatorul are în construcție ansamblul Gran Via Marina, lângă mall-ul Vivo!, la 10 minute de stațiunea Mamaia.