Dezvoltatorul de soluţii şi servicii de transformare digitală Zitec a înregistrat în 2019 afaceri în creştere cu 34%, la 7 milioane euro

17 02. 2020
alexandru_lapusan_zitec_17281200

În totalul afacerilor din 2019, divizia de Digital Marketing a generat o cifră de 770.000 de euro, triplu faţă de anul anterior. De asemenea, în ceea ce priveşte segmentul de soluţii Cloud, dezvoltate atât de Microsoft, cât şi de Google, Zitec a înregistrat o creştere de 68% în 2019, comparativ cu anul anterior, atingând valoarea de 600.000 de euro.

Pe acest fond, în luna septembrie a anului trecut, Zitec a preluat echipele şi portofoliile agenţiilor Bright şi Symbolic, două companii de web-design, e-commerce, dezvoltare software şi marketing digital, care au înregistrat, în 2018, o cifră de afaceri cumulată de 450.000 de euro. Tot în 2019, Zitec a devenit singura companie românească partener oficial al unora dintre cele mai importante platforme de e-commerce la nivel mondial: Magento şi VTEX.

Potrivit sursei citate, pe parcursul anului trecut, compania a continuat parteneriatele strategice cu clienţi care se află în plin proces de transformare digitală, din industrii variate, renumiţi la nivel naţional şi internaţional, precum: Sameday, Flanco, eMag, PayU, Credit Europe Bank sau iELM.

Pe de altă parte, Zitec a marcat startul unor noi colaborări, atât cu clienţi din România, cât şi cu clienţi din străinătate, printre care: Decathlon, eON, Porsche România, Arctic, Beko, Academia de Studii Economice Bucureşti, MagiCAMP, Strini, The Wine Society sau National Health Service Scotland (NHS).

„Anul trecut, Zitec a finalizat dezvoltarea celui de-al doilea produs propriu din portofoliu: Mirro (mirro.io), aplicaţie care ajută companiile să crească performanţa echipelor. Lansată în mai 2019, în urma unei investiţii de peste 1 milion de euro, aplicaţia pune accentul atât pe performanţa individuală, cât şi de echipă, urmărind eficienţa colaborării, precum şi parcursul unui angajat încă din momentul în care se alătură organizaţiei. Mirro are o interfaţă intuitivă, fiind o soluţie Software as a Service (SaaS) care nu necesită instalare, şi care este accesibilă direct din browser. Printre clienţi se numără HRS Recruitment & Staffing Romania, Career Advisor, Netopia MobilPay, AdoreMe.com, DWF – Digital Workforce şi High Contrast”, se arată într-un comunicat al companiei.

În plus, Zitec a continuat şi dezvoltarea aplicaţiei de registratură şi management al documentelor Regista, prin lansarea modulului e-Guvernare, ce permite extinderea funcţionalităţilor pentru nevoi specifice identificate la nivel local şi digitalizarea interacţiunii dintre cetăţean şi instituţiile publice.

„De asemenea, începând cu 2019, aplicaţia permite integrarea secţiunii ‘Monitorul Oficial Local’ pe website-urile instituţiilor publice, prin care se publică automat documentele şi informaţiile de interes public. Regista este lider de piaţă pe segmentul aplicaţiilor de registratură şi management al documentelor în administraţia publică locală, fiind prezentă în 40 de judeţe din ţară. Aplicaţia este folosită în peste 400 de instituţii publice şi primării, atingând în 2019 pragul de 7 milioane de documente procesate”, notează compania.

Zitec este specializată în dezvoltarea de soluţii de afaceri, servicii şi produse tehnologice personalizate, precum şi servicii de digital marketing. Compania, certificată Microsoft Application Development, Microsoft Gold Cloud Platform, Amazon AWS Technology Partner, Google Cloud Partner, Partener Magento şi unic furnizor în România al platformei de soluţii e-commerce în cloud VTEX, a fost desemnată a fost desemnată „Compania Anului 2019” la Gala ANIS România 2020.