DGAF: Amenzi şi confiscări de 10,3 milioane lei pe litoral, în perioada iulie-august
‘În perioada 1 iulie – 26 august 2016, inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF) au verificat 2.080 de contribuabili care îşi desfăşoară activitatea în staţiunile turistice de pe litoralul Marii Negre. În urma controalelor, inspectorii antifraudă au dispus amenzi şi confiscări în valoare totală de 10.362.586 de lei, respectiv 2.444 de sancţiuni contravenţionale (2.001 de amenzi şi 443 de avertismente), valoarea amenzilor însumând 9.666.249 de lei şi confiscări de sume (numerar), venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 696.337 de lei’, se arată în comunicat.
Totodată, inspectorii antifraudă au dispus suspendarea activităţii pentru 23 de operatori economici (12 pentru neutilizarea casei de marcat, 8 pentru nedotare cu aparat de marcat electronic fiscal şi 3 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 227/2015, respectiv deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea de produse accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător).