Didi şi alte firme chineze listate în SUA, investigate pe motive de securitate cibernetică

Gigantul chinez de ride-sharing Didi Global Inc a avertizat luni că decizia autorităţilor de reglementare de la Beijing de a elimina aplicaţia sa din magazinele de aplicaţii din China i-ar putea afecta veniturile, în timp ce alte firme chineze listate recent în SUA sunt investigate pe motive de securitate cibernetică, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 05 iul. 2021, 09:53
Didi şi alte firme chineze listate în SUA, investigate pe motive de securitate cibernetică

Decizia de duminică a Administraţiei Spaţiului Cibernetic al Chinei (CAC) de a ordona magazinelor de aplicaţii să nu mai ofere aplicaţia Didi, deoarece ar fi colectat ilegal datele personale ale utilizatorilor, vine la doar două zile după anunţarea unei investigaţii asupra companiei şi la mai puţin de o săptămână de când firma a debutat la Bursa de la New York.

De asemenea, vine în urma extinderii presiunilor asupra firmelor interne de tehnologie de către autorităţile chineze de reglementare, care verifică comportamentul anticoncurenţial şi securitatea datelor.

Verificarea a început la finalul anului trecut, după ce, în noiembrie 2020, Bursa din Shanghai a suspendat Oferta Publică Iniţială a Ant Group Co Ltd pe platforma sa STAR Market, care fusese iniţial stabilită pentru 5 noiembrie. Conform comunicatului operatorului bursier chinez, listarea companiei fintech Ant a fost oprită din cauza incapacităţii grupului de a îndeplini noile condiţii stabilite de autorităţile de reglementare. După decizia Bursei din Shanghai, Ant a decis să oprească şi listarea la Hong Kong. În urma listării duale, Ant ar fi obţinut aproximativ 37 de miliarde de dolari, iar aceasta ar fi fost cea mai mare Ofertă Publică Iniţială (IPO) din lume, depăşind recordul de 29,4 miliarde de dolari înregistrat anul trecut de gigantul petrolier Saudi Aramco.

„Atât anularea listării Ant, cât şi investigaţia asupra Didi arată că Ofertele Publice Iniţiale pot fi foarte periculoase în China, mărimea companiilor şi anvergura operaţiunilor invitând autorităţile de reglementare să le verifice”, a apreciat Martin Chorzempa, profesor la Peterson Institute for International Economics.

Luni, autorităţile au anunţat că vor investiga firma de recrutare online Zhipin.com şi companiile Huochebang şi Yunmanman, care au fuzionat pentru a forma Full Truck Alliance. Zhipin.com şi Full Truck Alliance s-au listat în SUA luna trecută.

Vineri, acţiunile Didi au scăzut cu 5% după anunţul investigaţiei, astfel încât capitalizarea bursieră se ridică la 75 miliarde de dolari.

Luni, acţiunile SoftBank Group Corp, a cărei divizie Vision Fund deţine participaţii atât la Didi, cât şi la Full Truck Alliance, au scăzut cu 5% la Bursa de la Tokyo.

Didi a decis să intre pe noi pieţe după ce expansiunea sa pe piaţa din China încetineşte, în condiţiile în care compania este lider de piaţă, după ce în 2016 a reuşit să scoată Uber din China.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...