Diferențele mari de temperatură de la zi la noapte duc la dezechilibre majore în sistemul de termoficare
Oficialii Elcen au explicat faptul că reducerea temporară a temperaturii agentului termic furnizat de CET Sud s-a datorat unei modificări la sistem produsă de către RADET București, care a alimentat serele din zona Vitan din magistrala III Urban de conducte cu agent termic, ceea ce a afectat regimul hidraulic din conducte.
Reprezentanții producătorului de energie susțin că Elcen livrează agentul termic către RADET sub formă de apă fierbinte sub presiune, iar regia de distribuție decide cum folosește agentul termic pentru cele două destinații, încălzire și apă caldă.
Oficialii Elcen au precizat că, în data de 30 septembrie, la ora 21,30, RADET i-a informat telefonic de faptul că Primăria a decis să furnizeze căldură la consumatorii urbani din București începând cu data de 1 octombrie 2013.
În conformitate cu prevederile legale, acest lucru se poate face după înregistrarea în trei zile consecutive a unei temperaturi medii pe perioada de noapte mai mică de 10 grade. Conform datelor meteorologice, această condiție s-a îndeplinit la data de 2 octombrie.
‘În perioada 1-9 octombrie, s-au înregistrat diferențe deosebit de mari între minimul de noapte și maximul de zi (în anumite zile de peste 12 grade), ceea ce face extrem de dificilă reglarea corespunzătoare a cantităților de căldură livrată de Elcen’, se mai arată în comunicat.
În plus, multe dintre asociațiile de proprietari nu au dorit furnizarea agentului termic atât de devreme, ceea ce a dus la dezechilibre majore în sistem.
‘În contexul în care nici până la această dată RADET București nu a transmis către Elcen ‘Studiul de regimuri hidraulice și termice pentru funcționarea sistemului de termoficare pentru iarna 2013-2014′, este evident că afirmațiile viceprimarului Marcel Nicolaescu cu privire la Elcen sunt absolut răuvoitoare’, se mai arată în comunicat.
RADET a anunțat miercuri că furnizează apa caldă la o temperatură mai mică decât ar trebui pentru a putea asigura agent termic în calorifere pe timpul nopții, deoarece ELCEN furnizează către regie agentul termic la temperatura de 69 grade Celsius (cu variații de ą 5 grade Celsius) și nu la 80 de grade Celsius, cum ar fi fost normal.
Viceprimarul Capitalei Marcel Nicolaescu a declarat că problemele sunt cauzate de Elcen. Ulterior, el a declarat, pentru AGERPRES, că problemele referitoare la temperatura apei calde s-au rezolvat.
„Față de situația precedentă, începând cu 3 octombrie, când am îndeplinit condițiile conform hotărârii de guvern care spune clar că dacă trei zile consecutiv temperatura exterioară între orele 18,00 și 6,00 e sub 10 grade, atunci trebuie livrat agentul termic către populație, astăzi ne aflăm într-o situație mult îmbunătățită. Dacă în primele zile agentul termic era livrat la o temperatură de 60, 62, 64, 67 grade, astăzi după ora 15,00, când am făcut această presiune vizavi de producător, care e ELCEN București, agentul termic ne e livrat la nivel la 86 — 87 de grade și avem situația ca atât CET Vest, cât și CET Sud și CET Grozăvești să livreze o temperatură optimă pentru a crea agent termic corespunzător în casele bucureștenilor atât în ceea ce privește căldura, cât și apa caldă”, a spus Marcel Nicolaescu.
Potrivit acestuia, începând de miercuri de la ora 15,00 situația este normală pentru această perioadă raportat la temperatura exterioară din Capitală, reușindu-se astfel îmbunătățirea calității condițiilor create bucureștenilor.