Digi atacă piaţa cu o nouă strategie

Digi Mobile a lansat o ofertă nouă pentru cei care se vor porta vara aceasta în reţeaua sa, noii clienţi pe segmentul de mobil având o reducere de 50% la abonament pe o perioadă de 4 luni, potrivit unui comunicat de presă al grupului. Campania, desfăşurată în perioada 5 iulie - 31 august 2021, se adresează atât noilor clienţi DIGI, cât şi celor existenţi, care sunt abonaţi la celelalte servicii ale grupului.
Lidia Neagu - lun, 05 iul. 2021, 19:20
Digi atacă piaţa cu o nouă strategie

Operatorul înregistra la începutul lunii iunie peste 2,6 milioane de numere de telefonie mobilă portate în cei aproape 13 ani de existență a serviciului de portabilitate.

În primele cinci luni ale anului, peste 277.300 de numere de telefonie mobilă s-au portat în rețeaua Digi, păstrându-și poziția de lider.

”DIGI e singura rețea românească, este cu adevărat Rețeaua Națională. Suntem alături de clienții noștri, suntem de-ai lor, le cunoaștem cel mai bine nevoile și răspundem principalelor așteptări ale acestora: prețuri avantajoase și acoperire națională. Faptul că există o potrivire perfectă între așteptările clienților și ofertele noastre este demonstrat de rezultatele campaniilor derulate. De exemplu, piața portabilității mobile a crescut, din ianuarie până în mai 2021, cu 35% față de aceeași perioadă a anului trecut. În același interval, portările de numere de telefonie mobilă în rețeaua DIGI au fost în creștere net superioară pieței, cu 69% mai multe portări înregistrate în 2021 decât în același interval, anul trecut”, a declarat Cristian Ioniță, director de Marketing Digi.

În funcție de numărul de abonamente Digi Mobil Optim Nelimitat active la aceeași adresă, prețul final al abonamentului poate varia între 3-5 Euro/ lună, fiind cele mai avantajoase abonamente de telefonie mobilă de pe piața locală. Prin abonamentul Digi Optim Nelimitat, clienții beneficiază de minute nelimitate la nivel național, SMS-uri nelimitate în rețeaua Digi, 3.000 de minute internaționale și date mobile nelimitate. Rețeaua mobilă Digi are o acoperire de 99,5% din populația țării cu servicii în tehnologia 3G (2G + 4G în anumite zone) și de peste 98,1% din populație, la standarde 4G. De asemenea, în marile aglomerări urbane și în mai multe zone cu trafic intens
(Valea Prahovei și litoralul românesc, zona Mamaia-Constanța), Digi a început, din 2019, dezvoltarea rețelei 5G.

Te-ar mai putea interesa și
Germania: Numărul şomerilor a crescut mai mult decât se estima, în decembrie
Germania: Numărul şomerilor a crescut mai mult decât se estima, în decembrie
Numărul şomerilor în Germania a crescut în decembrie mai mult decât se estima, semn că încetinirea celei mai mari economii europene afectează soliditatea pieţei forţei de muncă, transmit......
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Criză Turcia: Inflaţia a scăzut la 44,38%, cel mai redus din ultimele 18 luni
Rata anuală a inflaţiei în Turcia s-a atenuat mai mult decât se estima în decembrie, ajungând la cel mai redus din ...
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China va extinde subvenţiile pentru consum, în vederea includerii telefoanelor mobile inteligente şi a altor produse electronice, ...
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare s-au menţinut pe un trend ascendent în anul 2024, cu o rată anuală ...