Digi va prelua licenţele de spectru de la MasMovil, ca parte a acordului Comisiei Europene pentru fuziunea dintre compania spaniolă și Orange – surse Reuters
Aprobarea ar putea semnala o abordare mai relaxată, după ce companiile de telecomunicaţii au îndemnat organismele europene din domeniul concurenţei să nu mai fie atât de stricte când vine vorba de fuziuni care reduc numărul de operatori de telefonie mobilă dintr-o ţară, în cazul Spaniei de la patru la trei.
În luna iulie 2022, Orange şi MasMovil au anunţat un acord pentru o combinare a operaţiunilor din Spania, o fuziune care reduce numărul de operatori de pe piaţa de telefonie foarte competitivă din Spania, de la patru la trei. Noua entitate ar urma să fie un joint venture deţinut în proporţii egale (50-50) cu o valoare combinată de aproape 19 miliarde de dolari şi va fi al doilea mare operator de telecomunicaţii din Spania, după liderul Telefonica.
Sursele citate de Reuters au dezvăluit că aprobarea Comisiei Europene este condiţionată de achiziţionarea de către operatorul român Digi a licenţelor de spectru de la MasMovil, la care se adaugă o opţiune pentru un contract de servicii de roaming naţional cu Orange.
În luna decembrie 2023, Digi a transmis un comunicat în care preciza că a semnat un contract de transfer de spectru cu MasMovil în schimbul unui preţ de 120 de milioane de euro. De asemenea, Digi Spania şi Orange Espagne au încheiat un contract de opţiune, cu o valoare de 20 de milioane de euro, prin care aceasta din urmă acordă Digi Spania opţiunea de a încheia în viitor un contract de servicii de roaming naţional.
Organismele europene din domeniul concurenţei, care urmează să ia o decizie cu privire la fuziunea dintre Orage şi MasMovil până la data de 15 februarie, nu a dorit să facă comentarii. Însă anul trecut au avertizat că această tranzacţie ar putea reduce concurenţa şi majora preţurile în Spania.
Operatorul român Digi s-a extins rapid pe piaţa din Spania, de la debutul operaţiunilor pe această piaţă în 2008. La finele primului semestru al anului trecut, Digi avea peste 5,7 milioane de clienţi în Spania.