Digitalizarea accelerată a companiilor a urcat afacerile SolvIT Networks la 6 mil. euro în 2020

SolvIT Networks, unul dintre principalii furnizori și integratori de soluții IT&C cu acționariat integral românesc, a obținut o cifră de afaceri netă de 29 milioane lei (6 milioane euro) și o creștere de 63% în 2020, pe fondul transformării digitale rapide din sectorul privat.
Lidia Neagu - lun, 19 apr. 2021, 12:20
Digitalizarea accelerată a companiilor a urcat afacerile SolvIT Networks la 6 mil. euro în 2020

Potrivit companiei, rezultatul pe 2020 reprezintă cea mai bună performanță a SolvIT în cei 16 ani de activitate, în contextul în care, înainte de debutul pandemiei, compania a crescut organic la un nivel de aproximativ 500.000 euro anual, în ritm cu piața.

Anul trecut, soluțiile de securitate au avut cea mai mare contribuție la creșterea cifrei de afaceri SolvIT Networks, cu o pondere de 26%, respectiv 7,5 milioane lei (1,5 milioane euro). În perioada 2011 – 2017, inainte ca securitatea
cibernetică să reprezinte o prioritate pentru organizații, SolvIT înregistra o cifră de afaceri medie anuală de 1,9 milioane euro.

În prezent, SolvIT deservește șapte din topul primelor 10 instituții bancare din România, cel mai agil sector în tranziția către digital și principala piață pentru soluții de securitate cibernetică. Instituțiile bancare reprezintă 45% din cifra medie de afaceri a companiei în ultimii cinci ani. De altfel, în această perioadă, orientarea consecventa a SolvIT spre sectorul privat a reușit să genereze 92% din cifra de afaceri medie anuală din servicii pentru companii active în sectoarele esențiale (financiar-bancar, telecom, farmaceutic, FMCG, retail, energie).

“Provocările din peisajul de securitate a datelor au crescut exponențial cu accelerarea digitalizării, implicit cu nevoia de a proteja forța de muncă de la distanță și tehnologia cloud”, a declarat Mihai Scemtovici, director general SolvIT Networks. “Anul 2020 a adus multă complexitate pentru securitatea cibernetică a infrastructurilor critice din mediul privat și guvernamental, dar am reușit să livrăm la timp toate proiectele, în condițiile unor cerințe cu grad ridicat de specificitate, care s-au accelerat puternic în al doilea semestru. Avem o echipă pregătită să facă față noului val de provocări și vom continua să ne extindem dinamic, dar sănătos, prin abordarea unor verticale de business noi,
precum si extinderea portofoliului, cu soluții din zona de orchestrare și automatizare a proceselor de management și securitate IT”, a adăugat Mihai Scemtovici.

În luna aprilie 2021, Rohde&Schwarz a agreat reprezentarea de către SolvIT a soluțiilor de cybersecurity dezvoltate de grupul de tehnologie german.

“Soluțiile Rohde&Schwarz completează un portofoliu sofisticat de apărare cibernetică pe care îl vom dezvolta în 2021 și mai departe pentru clienții noștri. Suntem în discuții avansate cu mai multe companii din domeniul cybersecurity pentru a semna acorduri de reprezentare în România. Anul trecut, am devenit partener certificat pentru soluțiile de tip SOAR de la Palo Alto, cu primul proiect complex finalizat deja în România, iar pe baza rezultatelor de anul trecut, SolvIT Networks este partener Platinum Dell-EMC”, a mai precizat directorul general al companiei.

Furnizorul și integratorul român de soluții IT&C a înființat SolvIT Serbia în 2009 alături de Agotech, companie IT și de telecomunicații dedicată sectorului privat din acestă țară, pentru a-și extinde în Europa Centrală și de Est competențele și modelul de business. Anul trecut, SolvIT Serbia a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 2 milioane euro.

SolvIT Networks este o companie românească, furnizor de soluții și servicii integrate IT, înființată în anul 2005. SolvIT aduce pe piața locală soluții dezvoltate de lideri mondiali pe segmentele de securitate și management IT, oferind servicii integrate pentru sectoare esențiale: financiar-bancar, telecom, asigurări, farmaceutic, bunuri de larg consum, retail, energetic și guvernamental.

În cei 16 ani de activitate, compania a derulat proiecte atât pe piața locală, cât și în Bulgaria, Grecia, Republica Moldova, Serbia, Cipru, Ungaria, Turcia, Polonia, Finlanda, Bosnia și Herzegovina, Arabia Saudită și Kuweit.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...