DIICOT: Fondatorul Ultra Pro Computers şi-a însuşit aproximativ 40 milioane lei prin offshorurile controlate

Fondatorul companiei Ultra Pro Computers, Cristian Fughină, şi-a însuşit, prin infracţiunile comise, suma de aproximativ 40 de milioane de lei folosindu-se de mai multe societăţi offshore pe care le controla, susţin procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 17 sept. 2014, 16:51
DIICOT: Fondatorul Ultra Pro Computers şi-a însuşit aproximativ 40 milioane lei prin offshorurile controlate

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis miercuri AGERPRES, în acest dosar, procurorii şi ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate au efectuat miercuri 17 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Vrancea şi Ilfov. Acţiunea a vizat destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în infracţiuni de delapidare şi spălare de bani, prejudiciul fiind de 10 milioane de euro, în legătură cu falimentarea companiei Ultra Pro Computers.

„În perioada iulie 2008 – iunie 2009, Cristian Fughină, Laszlo Kiss, Lavinia Ana Vasile-Caba şi Liliana Anton au constituit un grup infracţional organizat, structurat pe mai multe paliere, ce a avut ca scop obţinerea de fonduri materiale din patrimoniul SC K Tech Electronics SRL (firma din spatele brandului Ultra Pro Computers – n.r.), prin delapidarea acestuia, fonduri ce au fost transferate ulterior prin intermediul mai multor societăţi nerezidente (offshore), controlate tot de către membrii grupului în mod direct sau prin persoane interpuse, în vederea reciclării, tocmai pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei acestora'”, se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că scopul grupului a fost atins prin însuşirea de către Cristian Fughină a unei sume de aproximativ 40 de milioane lei prin intermediul societăţilor offshore. Din această sumă, peste 17,7 milioane lei reprezenta valoarea unui imobil din Bucureşti.

Activitatea infracţională a grupului s-a derulat în patru etape, arată DIICOT, în prima – 15 iulie 2008 – 27 august 2008 – fiind încheiate 24 de contracte de vânzare-cumpărare, cu clauze identice, având ca obiect livrarea de echipamente IT de către firmă către patru societăţi offshore, controlate de Laszlo Kiss, în valoare de peste 13,4 milioane de euro şi aproximativ 3,2 milioane dolari.

„Toate aceste contracte includ o clauză identică, conform căreia vânzătorul – SC K Tech Electronics SRL (deşi nu a primit niciun avans) – în cazul în care nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale în tot sau în parte ori le îndeplineşte necorespunzător va fi obligat la plata de daune interese echivalente cu valoarea contractului. Aceste contracte cu clauze vădit defavorabile au fost semnate pentru vânzător de către administratorul Cristian Fughină, predarea produselor urmând a se efectua la diferite puncte de lucru din ţară ale vânzătorului”, se spune în comunicatul DIICOT.

În cea de-a doua etapă, arată anchetatori, având în vedere că firma nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în cele 24 de contracte, respectiv nu a livrat produsele prevăzute în termenele stabilite, s-a urmărit emiterea facturilor de către societăţile offshore controlate de Laszlo Kiss, ce conţineau la rubrica „Denumirea produselor sau serviciilor” menţiunea „sancţiune nerespectare Contract de vânzare cumpărare nr. …” şi acceptarea imediată a acestora la plata de către Cristian Fughină.

Procurorii au reţinut că suma totală facturată de către cele patru societăţi offshore în intervalul 1 septembrie – 29 octombrie 2008 a fost de aproximativ 57 de milioane de lei, provenind din clauzele penale prevăzute în cele 24 de contracte încheiate.

„Faţă de această împrejurare, având în vedere caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor, create cu rea-credinţă faţă de SC K Tech Electronics SRL, în continuarea planului infracţional, cele patru societăţi offshore au deschis 24 de acţiuni la diferite instanţe din ţară, în funcţie de locaţia prevăzută în contract pentru livrarea bunurilor, în vederea obţinerii unor somaţii de plată, scopul urmărit fiind acela de a obţine titluri executorii. În cea de-a treia etapă, având în vedere ca Alina şi Cristian Fughină, în calitate de administratori, cunoşteau situaţia activelor din cadrul companiei SC K Tech Electronics SRL, s-a urmărit stingerea datoriilor artificial create cu ajutorul grupului infracţional organizat, prin intermediul celor patru societăţi offshore”, au mai constatat procurorii.

DIICOT mai menţionează că organizarea minuţioasă a grupării a făcut ca circuitul financiar să devină mai complex, prin folosirea unor noi societăţi comerciale nerezidente, controlate de familia Fughină, cu ajutorul lui Laszlo Kiss, în vederea ascunderii sau disimulării adevăratei provenienţe a banilor.

Astfel, precizează procurorii, din totalul creanţelor de aproximativ 57 milioane lei au fost decontate direct cu creditorii sau indirect prin cesiuni de creanţă şi contracte de dare în plată creanţe în valoare de aproximativ 40 milioane lei.

„În a patra etapă, membrii grupului au urmărit să şteargă toate urmele activităţilor ilicite prin introducerea cererii de insolvenţă asupra SC K Tech Electronics SRL, respectiv prin încercarea de a iniţia falimentul societăţii care a spălat produsul infracţiunii, SC Spectrum International Management SRL”, se mai arată în comunicat.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Serviciul Român de Informatii iar percheziţiile au fost realizate cu sprijinul Jandarmeriei Române.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...